Manchester City, acuzată de tranzacții financiare fictive de aproape un miliard de euro

Manchester City a fost găsită vinovată de toate acuzațiile privind încălcări grave ale reglementărilor financiare din campionatul Angliei, comise în perioada cuprinsă între sezoanele 2009/2010 și 2017/2018, a anunțat liga engleză de fotbal într-un comunicat publicat marți.
Bianca Bocioacă
29 sept. 2026, 22:16
Manchester City, acuzată de tranzacții financiare fictive de aproape un miliard de euro
Manchester City ar fi ascuns peste 1 miliard de euro

O comisie independentă a găsit-o pe Manchester City vinovată de toate acuzațiile legate de încălcări grave ale regulilor financiare ale Premier League pe parcursul a nouă sezoane, precum și de majoritatea acuzațiilor privind lipsa de cooperare în cadrul anchetei ligii engleze.

Premier League susține că Manchester City a ascuns 900 de milioane de lire sterline prin tranzacții fictive pe parcursul a nouă ani.

„Decizia principală… detaliază modul în care clubul a încălcat în mod sistematic regulile Premier League timp de aproape un deceniu”, a declarat Richard Masters, directorul executiv al Ligii Engleze.

Citește și: Marius Șumudică l-a desfiinţat pe Gică Hagi: „Nu poți să faci asta!”

„Există aspecte ale cazului care urmează să fie stabilite, inclusiv, un aspect important, ce sancţiune trebuie aplicată pentru aceste încălcări”, a adăugat el.

„S-a constatat că scopul acestor scheme a fost acela de a umfla artificial veniturile clubului și de a-i reduce costurile cu peste 900 de milioane de lire sterline în perioada vizată, pentru a crea aparența că respectă regulile financiare.

Consecința acestui fapt, potrivit Comisiei, a fost că clubul a depus situații financiare care conțineau informații denaturate și a ascuns situația reală a finanțelor sale atât față de auditori, cât și față de autoritățile de reglementare din fotbal.

Comisia a concluzionat că prin comportamentul său, clubul a intenționat în mod clar să eludeze regulamentele”, se arată în comitatul emis de Liga Engleză.

Clubul s-a declarat „nevinovat” și a anunțat că va contesta concluziile Premier League. A fost avansată speculația că formația de pe Etihad ar putea să primească sancțiuni fără precedent precum retrogradarea și ștergerea trofeelor obținute.

Citește și: CTP, vorbe grele după înfrângerea României cu Bosnia: „Mi-era rușine de rușinea lor. O echipă de ospătari”. Ce spune despre Gică Hagi

Manchester City a transmis un comunicat

Președintele lui Manchester City, Khaldoon Al Mubarak, a declarat, sâmbătă, că rămâne încrezător că va demonstra nevinovăţia clubului, în timp ce directorul executiv Ferran Soriano a declarat luni, la Copenhaga, în faţa Comitetului Executiv al European Football Clubs că „Cetățenii” nu sunt de acord cu hotărârea pronunţată şi că vor lupta în continuare.

„Clubul este nevinovat în ceea ce privește acuzațiile formulate de Liga Engleză și există un volum cuprinzător de dovezi incontestabile care susțin toate pozițiile sale în legătură cu acest caz. Prin urmare, clubul va continua să acționeze fără încetare și, acolo unde este necesar, în mod proactiv, în toate forurile de reglementare și juridice relevante.

Procedura inițiată de Liga Engleză este în continuare în desfășurare, existând elemente importante care nu au fost încă finalizate. Manchester City va recurge acum la căile de apel care îi sunt disponibile, întrucât consideră că opinia conține erori materiale clare de drept, de principiu și de fapt și că, prin urmare, aceasta nu poate fi considerată sigură sau temeinică.

Clubul a respectat cu rigurozitate procedura legală timp de opt ani, pornind de la premisa că Board-ul și conducerea executivă a Ligii Engleze vor acționa ca un organism de reglementare independent, imparțial și echitabil, liber de orice influență partizană.

În mod evident, clubul este limitat în ceea ce poate declara în continuare, până când toate procedurile viitoare vor fi finalizate”, a transmis și clubul într-un comunicat.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Prima decizie luată de Gică Hagi după umilința cu Bosnia! Ce s-a întâmplat în cantonamentul de la Mogoșoaia
Capital.ro
Facturile românilor, tot mai greu de achitat. Una din cinci familii nu își mai acoperă cheltuielile din salariu
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Putin amenință Europa cu atacuri nucleare. Rusia, pregătită să folosească focoasele strategice
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte