Familia Borcea și familia Ion au cumpărat recent un teren de aproximativ 6.000 de metri pătrați pe strada Petricani 98-100, la limita dintre București și județul Ilfov. Terenul a fost evaluat la circa 1,9 milioane de euro, potrivit documentelor analizate de profit.ro. Achiziția vine după ce Start Priority Holding s-a asociat, la finalul anului 2024, cu Elena Borcea, mama lui Cristian Borcea, într-o companie administrată de Patrik Borcea. Prin această asociere, cele două familii au dezvoltat un proiect rezidențial cu 156 de apartamente premium, pe terenul fostului restaurant Doi Cocoși din zona Sisești, Sectorul 1.
Cornel Ion, proprietarul grupului Start Priority Holding, spune că noul proiect este în etapa de optimizare și autorizare.
„Asocierea Start Priority cu familia Borcea funcționează foarte bine și continuă cu un nou proiect. Am achiziționat un teren pe strada Petricani. Sperăm ca la anul să dezvoltăm acolo un proiect rezidențial. Suntem în faza de optimizare a proiectului și autorizare”, a declarat Cornel Ion.
Potrivit estimărilor actuale, în funcție de indicatorii urbanistici, pe teren ar putea fi construite aproximativ 150-200 de apartamente: „Vor fi apartamente similare cu cele de la Doi Cocoși, clădirile vor avea fațadă ventilată, va fi un produs premium. Va fi o investiție de circa 20 de milioane de euro”.
Proiectul ar putea fi urmat și de alte investiții realizate în aceeași formulă de parteneriat: „Dacă totul merge bine, e posibil să continuăm în această formulă de parteneriat și cu alte proiecte”.
Terenul se află într-o zonă care a atras în ultimii ani numeroși dezvoltatori imobiliari.
În zona Pipera și în perimetrul format de Bulevardul Barbu Văcărescu, Șoseaua Pipera și Șoseaua Dimitrie Pompeiu, considerat unul dintre principalele centre de birouri ale Capitalei, au fost anunțate sau dezvoltate proiecte de către investitori precum familia Bâlteanu, Alin Niculae, Gheorghe Iaciu, Mohammad Murad, Ali Madadi, One United Properties, London Partners, Forte Partners, Hagag, Eden Capital și Prime Kapital. Interesul dezvoltatorilor este alimentat și de numărul mare de angajați care ajung zilnic în zona de birouri. Estimările indică aproximativ 100.000 de angajați care fac naveta către acest perimetru.
Noul proiect este anunțat într-un moment în care livrările de locuințe din București și Ilfov au înregistrat o creștere puternică. Aproape 7.000 de locuințe au fost finalizate în regiune în trimestrul al doilea al anului, cu 117% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor INS. Acesta este cel mai mare volum de locuințe livrate într-un trimestru al doilea în București-Ilfov din ultimul deceniu. Un număr mai mare de locuințe finalizate într-un singur trimestru a fost înregistrat în ultimii zece ani doar în trimestrul al patrulea din 2021. În primele șase luni ale anului au fost finalizate aproape 10.800 de locuințe în București și Ilfov, în creștere cu 53,6% față de perioada similară a anului trecut.