Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că actualul şef al statului, Nicuşor Dan, ar fi trebuit să grăbească noile consultări cu partidele în vedrea desemnării unui prim ministru. Băsescu este de părere că o demarare a procedurii se suspendare din funcţie a lui Nicuşor Dan nu ar servi în niciun fel României, ba chiar ”nu ar face decât să decredibilizeze şi mai mult România, dacă mai era ceva de decredibilizat”.
Traian Băsescu dezaprobă termenele lungi pe care preşedintele Nicuşor Dan le dă în procedurile de desemnare a unui prim-ministru.
”Discutând foarte deschis subiectul consultării partidelor politice, acum, nu dau lecţii nimănui, dar dacă aş fost preşedintele României, cu ţara în situaţia în care este acum, adică de cinci luni fără guvern în funcţie, cred că anunţam de la Praga că aterizez la ora 22 şi la ora 24 mă întâlnesc cu partidele. Adică asta nu e o temă pe care o laşi aşa, din săptămână în săptămână, o amânăm, este o urgenţă. Or, tipul ăsta de lucru mă întâlnesc luni cu partidele şi în lunea următoare o să anunţ o decizie este absolut nejustificat pentru un preşedinte”, a afirmat Traian Băsescu, miercuri seară, potrivit B1 TV.
Fostul şef al statului spune că nu l-ar mai surprinde nicio desemnare pe care Nicuşor Dan ar face-o pentru şefia Executivului. ”Blocajul este, dar părerea mea este că preşedintele va încerca o desemnare din partea PSD-ului”, adaugă Traian Băsescu.
Fostul preşedinte consideră că o eventuală demarare a procedurii de suspendare a lui Nicuşor Dan ar decredibiliza şi mai mult România.
”Asta nu foloseşte la nimic. Începerea procedurii de suspendare a preşedintelui în situaţia actuală nu face decât să decredibilizeze şi mai mult România, dacă mai era ceva de decredibilizat. Deci cred că partidele, măcar la acest lucru ar trebui să se gândească, atâta timp cât de cinci luni nu se gândesc deloc la ţara asta, se gândesc pur şi simplu la interesele de partid, cum iese partidul mai bine, ba PSD-ul, ba PNL-ul, preşedintele la rândul lui se gândeşte cum iese şi el mai bine şi totul se subordonează interesului de imagine al partidelor şi al decidenţilor , în loc să se subordoneze interesului naţional. Probabil că pare a veni din alte lume să vorbesc de interesul naţional în România, dar chiar trebuie să ne trezim odată că ţara mai are şi ea interesele ei, nu numai partidele”, adaugă fostul şef al statului.
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va avea noi consultări cu partidele în cursul zilei de luni.
CTP îl compară pe Nicușor Dan cu Ceaușescu, Trump și Putin. „Domnul Nicușor Dan e mai tare decât toți”
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat, la B1 TV, activitatea președintelui Nicușor Dan și discursul susținut de acesta la Organizația Națiunilor Unite. CTP a spus că l-ar surprinde un moment în care șeful statului ar transmite un mesaj inteligent și memorabil. Gazetarul a continuat cu o critică privind poziția președintelui față de alegeri.
Întrebat ce ar putea face Nicușor Dan pentru a-l surprinde în perioada următoare, Cristian Tudor Popescu a spus că ar aștepta din partea președintelui un mesaj care să iasă în evidență prin conținut și formulare. Gazetarul a susținut că, până acum, nu a avut un astfel de moment în timpul mandatului.
„Domnule, întâi m-ar putea surprinde spunând un lucru inteligent, memorabil. N-a făcut asta în toată perioada asta de mandat până acum.”
CTP a revenit apoi asupra discursului de la ONU și l-a comparat cu intervențiile susținute de Nicolae Ceaușescu în perioada comunistă.
„A fost cam de nivelul, nu, a fost mai jos decât discursurile lui Ceaușescu de la ONU. Și e mai tare într-o privință domnul Nicușor Dan decât Ceaușescu. Să știți că e mai tare.”
Gazetarul și-a construit în continuare argumentul în jurul modului în care diferiți lideri politici s-au raportat la alegeri. Cristian Tudor Popescu i-a menționat pe Nicolae Ceaușescu, Donald Trump și Vladimir Putin, înainte de a reveni la președintele României.
„Ceaușescu nu a încercat niciodată să interzică alegerile în România. Partidele le-a interzis. Era partid unic. Dar alegerile, așa cum erau ele, eviscerate, golite pe dinăuntru de sens, totuși erau alegeri, s-au ținut acel ritual firește găunos, dar s-a ținut. Donald Trump acum nu a îndrăznit, a vehiculat ideea de a nu se mai ține alegerile din noiembrie, acum, midterm elections, dar n-a îndrăznit. Și atunci i-a șpăguit pe americanii cu câte 5000 de dolari. Dar alegerile n-a îndrăznit să le interzică. Putin, alegerile acelea sunt printre cele mai mutilate și contorsionate de pe Pământul ăsta, dar sunt alegeri. Se țin, se duce lumea, se bagă în urnă la vot.”
CTP a încheiat revenind la ceea ce consideră a fi particularitatea poziției lui Nicușor Dan în această privință. „Ei bine, domnul Nicușor Dan e mai tare decât toți. El spune că alegerile sunt rele. Asta nu și-a asumat niciunul dintre aceste personaje.”