Covrigul simplu LUC costă acum 2,50 lei, cu 51 de bani mai mult decât în perioada campaniei de ieftinire din primăvară.
Covrigul a devenit un simbol al dimineților românilor, fiind cea mai ieftină gustare.
În martie, compania anunța că reduce prețul covrigului la 1,99 lei în toate simigeriile din țară, într-un moment în care prețurile alimentelor și ale altor produse și servicii erau în creștere. LUCA spunea atunci că va absorbi presiunea costurilor și că va păstra prețul mai mic „atât timp cât condițiile de producție o vor permite”.

Citește și: Leul s-a prăbuşit masiv pe interbancar. Recordul istoric a fost depăşit!
„Costurile de producție continuă să crească și reflectă o perioadă grea, care nu a apărut peste noapte și care nu se va rezolva rapid. Chiar și așa am decis să absorbim această presiune și să menținem noul preț atât timp cât condițiile de producție o vor permite”, transmitea compania în martie.
În martie, LUCA își promova reducerea prin mesaje precum „Pentru cei care ați făcut plinul la mașină, vedeți că am ieftinit covrigul la 1,99 lei” și „Pentru cei care ați investit în crypto, vedeți că am ieftinit covrigul la 1,99 lei”.
Citește și: ANAF te poate pune să plătești datoriile altcuiva. Regulile care se schimbă
Pe lângă cei trei covrigi simplu, în meniul LUCA apar la 4,99 lei covrigul cu cașcaval și covrigul cu umplutură de vișine, în timp ce varianta cu Nutella costă 5,50 lei.
Produsele LUCA de tip pizza au prețuri de la 7,99 lei pentru Pizza LUCA și Pizza Campus până la 9,50 lei pentru sortimentele cu salam picant, Margherita sau șuncă și ciuperci.
Compania menține și mai multe promoții. De exemplu, combinația dintre covrigul cu cașcaval și o cafea simplă ZMEU este afișată la 8,50 lei, față de un preț de listă de 10,49 lei. Pentru covrigul cu cașcaval și cafea cu lapte, prețul promoțional este tot 8,50 lei, de la 11,49 lei.