Nicușor Dan, prima reacție după anunțul agenției Standard & Poor’s: ”Economia noastră dă semnale de stabilitate”

Nicușor Dan reacționează după ce agenția Standard & Poor’s a reconfirmat vineri, 2 octombrie, ratingul României la „BBB-", cu perspectivă negativă.
Loredana Brumă
03 oct. 2026, 10:49
Nicușor Dan, prima reacție după anunțul agenției Standard & Poor’s: ”Economia noastră dă semnale de stabilitate”

Nicușor Dan a transmis, sâmbătă dimineață, că decizia agenției Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară confirma că România este în continuare un partener de încredere pentru investiții.

Nicușor Dan, după ce agenția Standard & Poor’s a reconfirmat ratigul de țară: ”Este meritul întregii societăți și al politicilor de disciplină financiară”

”Decizia agenției Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară confirma că România este un partener de încredere pentru investiții, iar economia noastră dă semnale de stabilitate.

Acest rezultat este meritul întregii societăți și al politicilor de disciplină financiară.

Nu este însă un moment de relaxare. Păstrarea acestei direcții depinde de responsabilitatea noastră de a pune stabilitatea economică și dezvoltarea pe primul loc, dincolo de mizele politice”, a transmis președintele sâmbătă dimineață.

Reamintim că agenția de rating S&P a reconfirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă, menținând România în categoria țărilor recomandate investițiilor

Evaluarea reflectă progresele înregistrate în implementarea programului de ajustare fiscală, care au contribuit la reducerea deficitului bugetar și confirmă faptul că procesul de consolidare fiscală și absorbția fondurilor europene au rămas în grafic în 2026. S&P evidențiază, de asemenea, nivelul foarte ridicat al investițiilor publice, susținute într-o proporție importantă de fondurile europene, ca principal sprijin pentru activitatea economică în acest an.

În același timp, S&P a menținut perspectiva negativă, subliniind riscurile ridicate de implementarea consolidării fiscale în perioada 2027-2028 si posibilele efecte negative ale instabilității politice. În contextul persistenței unui deficit de cont curent ridicat, al necesarului important de finanțare externă și al sensibilității României la schimbările în încrederea investitorilor și în condițiile de finanțare.

„Odată cu decizia S&P, închidem un ciclu important de evaluări început în vară și reușim să păstrăm România în categoria investment grade, în ciuda unui context politic complicat și a unei perioade prelungite de interimat guvernamental. Este un rezultat important, dar nu este suficient. Următoarele obiective sunt vitale sunt încadrarea în țintele de deficit pentru 2026 și construcția unui buget credibil pentru 2027. De acestea vor depinde în mare măsură evaluările din primul trimestru al anului viitor. Dacă păstrăm disciplina în execuția bugetară din 2027 și rămânem prudenți în perspectiva lui 2028, putem crea condițiile pentru revenirea perspectivei de rating la stabile.”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Potrivit agenției, rezultatele obținute de România în anul 2025 și pe parcursul anului 2026 au fost notabile în ceea ce privește ritmul consolidării fiscale. S&P estimează că deficitul bugetar va scădea la 6,25% din PIB în anul 2026, cu aproape un punct și jumătate procentual sub nivelul înregistrat în anul 2025, pe fondul disciplinei în ceea ce privește cheltuielile publice și al menținerii unui nivel solid al veniturilor bugetare.

Menținerea ratingului de credit al României în categoria recomandată investițiilor a ținut cont de faptul că ajustarea fiscală și absorbția fondurilor UE au rămas în grafic pentru anul 2026, în condițiile în care fondurile din PNRR au ajuns la rate de absorbție de peste 90 % pentru granturi și 95 % pentru împrumuturi.

S&P avertizează asupra potențialelor consecințe negative ale prelungirii blocajului politic și reiterează importanță continuării procesului de consolidare fiscală.

Menținerea perspectivei negative reflectă riscurile pe care S&P le identifică în implementarea programului de consolidare fiscală asumat de țara noastră în cadrul procedurii de deficit excesiv a UE. Agenția consideră astfel că blocajul politic prelungit și riscul unor compromisuri politice suboptimale, adoptate în ultimul moment, ar putea periclita reducerea preconizată a deficitelor gemene ale României până în anul 2029.

Citește și România a trecut ultimul examen al agenţiilor de rating: S&P Global menţine ratingul ţării noastre la „BBB-” cu perspectivă negativă şi nu ne retrogradează la „junk” / Alexandru Nazare: Agenția avertizează că riscurile rămân ridicate