Start dezastruos al Stelei, în Liga Campionilor. Roş-albaştrii au pierdut cu 3-0 la Schalke

Steaua a primit trei goluri între minutele 67 şi 85 ale partidei jucate la Schalke, în prima etapă a fazei grupelor Ligii Campionilor. În celălalt meci al grupei E, Chelsea a fost învinsă acasă, de FC Basel, cu scorul de 2-1.
Daniel Spătaru
18 sept. 2013, 05:48
Start dezastruos al Stelei, în Liga Campionilor. Roş-albaştrii au pierdut cu 3-0 la Schalke

Un munte de speranţe s-a năruit miercuri seara, în Germania, la revenirea Stelei după cinci ani, în grupele Ligii Campionilor. Roş-albaştrii au mers la Gelsenkirchen cu entuziasm şi chiar dacă victoria era un vis frumos, la care abia îndrăzneau să privească, egalul le era totuşi la îndemână.

În cea mai mare parte a sa, meciul Schalke – Steaua a fost unul pe contre, cu ocazii de ambele părţi şi o uşoară superioitate din partea gazdelor. Nemţilor le-a aparţinut prima jumătate de oră, trupa lui Reghe a stâpânit ultimul sfert de oră al primei reprize şi a intrat mai bine în partea secundă. Ba chiar a irosit două ocazii uriaşe în minutul 54, după un corner al lui Bourceanu, când Uchida a respins de pe linia porţii, iar apoi căpitanul Stelei a trimis puţin pe lângă vinclu.

Totul s-a rupt însă în minutul 67, când Steaua a primit probabil cel mai stupid gol al serii, în Liga Campionilor. O centrare banală a lui Uchida i-a prins complet năuci pe jucătorii noştri. Szukala a lăsat balonul să treacă, iar Tătăruşanu a privit uluit cum balonul ţopăie spre poartă şi intră în plasă.

Din acel moment, Steaua a fost de nerecunoscut. A fost făcută şah mat de un contaatac de manual, finalizat superb de Kevin Prince Boateng, în minutul 78, iar Drexler a răsucit şi mai tare cuţitul în rană cu cinci minute înainte de final, când a pătruns frontal, ca un tanc, prin apărarea noastră, şi l-a învins pe Tătăruşanu.

Situaţia Stelei se complică în mod deosebit din cauza acestui eşec, deoarece în celaltă partidă a grupei E, Chelea a fost învinsă acasă de outsidera FC Basel, cu scorul de 2-1. Steaua şi Chelsea, învinsele de miercuri, se vor confrunta peste două săptămâni pe Arena Naţională, în etapa a doua a fazei grupelor.

Cele mai importante faze ale meciului Schalke – Steaua:

Min. 90 Finalul partidei.

Min. 86 Steaua încheie meciul în 10 jucători. Accidentat, Adi Popa nu mai poate continua meciul, iar cum Reghecampf a efectuat toate schimbările el nu mai poate fi înlocuit. Adi Popa se află acum pe banca de rezerve.

Min. 85 Draxler marchează pentru 3-0! Mijlocaşul lui Schalke a pătruns frontal şi a săltat balonul peste Tătăruşanu!

Min. 81 Adrian Cristea vede şi el cartonaşul galben, după un fault asupra lui Hoger.

Min. 78 Gol superb, după un contraatac de manual, marcat de Schalke. Bourceanu a pierdut o minge la mijlocul terenului, Farfan a scăpat spre poarta noastră, i-a centrat lui Draxler, care a prelungit către Boateng, acesta reluând în plasă cu o execuţie de clasă, la colţul lung! Schalke – Steaua 2-0.

La Londra, în celălalt meci al grupei E, Chelsea a fost egalată de Basel, scor 1-1. Salah a marcat pentru elveţieni, în minutul 71.

Min. 73 Ultima schimbare la Steaua. Abia intrat în joc de 13 minute, Tatu s-a accidentat şi a fost înlocuit cu Adrian Cristea.

Min. 67 GOL Schalke! O centrare a lui Uchida, aparent simplă, creează probleme în apărarea noastră. Szukala lasă mingea să treacă, iar Tătăruşanu este surprins, balonul scurgându-se în plasă, printre jucătorii noştri, imobili! Schalke – Steaua 1-0.

Min. 64 A doua schimbare la Steaua: Piovaccari a intrat în teren, în locul lui Kapetanos.

Min. 62 Adi Popa îl ameţeşte pe Draxler cu driblingurile sale, amână şutul, iar când în cele din urmă se hotărăşte să tragă şutează paralel cu linia porţii.

Min. 60 Prima schimbare la Steaua: intră Leandro Tatu, în locul lui Nicuşor Stanciu.

Min. 58 Georgevski finalizează cu şut un contraatac al Stelei, dar mingea trece peste poartă.

Min. 54 Două ocazii mari ale Stelei, după un corner al lui Bourceanu! Pintilii a reluat cu capul, Hildebrand era bătut, dar Uchida a respins din faţa porţii, apoi mingea a ajuns la Bourceanu, care a prins un şut de excepţie, dar mingea a trecut puţin pe lângă vinclul porţii lui Schalke!

Min. 52 Aogo şutează puţin pe lângă poarta noastră. Steaua se află sub presiune în aceste momente.

Min. 47 Ocazie a Stelei! Kapetanos a reluat peste poartă, după un corner al lui Bourceanu.

Min. 46 A început repriza secundă.

În celălalt meci al grupei E, Chelsea o conduce pe FC Basel cu 1-0, prin golul lui Oscar, din minutul 45.

Min. 45 Pauză la Gelsenkirchen, Schalke – Steaua 0-0.

Min. 44 Acţiune periculoasă a lui Kevin Prince Boateng, dar ghanezul este blocat în momentul şutului, de Lukas Szukala.

Min. 41 Stanciu şutează de la 22 de metri, din lovitură liberă, peste poarta lui Hildebrand. Tot Stanciu fusese cel fault, iar Hoger a văzut cartonaşul galben în urma respectivei faze.

Min. 39 Fault dur al lui Adi Popa, asupra lui Hoger. Arbitrul îi acordă stelistului cartonaşul galben. Este al doilea în tabăra noastră.

Min. 38 Bourceanu şutează din lovitură liberă, de pe partea dreaptă, dar Hildebrand reţine din nou.

Min. 35 Steaua a ieşit mai mult la joc. Stanciu a şutat de la marginea careului, dar Hildebrand a prins mingea.

Min. 31 Prima ocazie a Stelei! Tănase trage de la 25 de metri, Hildebrand respinge cu greu în corner!

Min. 30 Ocazie mare a lui Schalke. Boateng şutează în cross, din interiorul careului, dar mingea trece pe lângă poarta noastră.

Min. 29 Bourceanu primeşte primul cartonaş galben al meciului. Căpitanul Stelei l-a faultat pe Kevin prince Boateng.

Min. 26 Steaua nu a tras niciun şut la poarta lui Schalke. Încercările lui Adi Popa au fost oprite de blocaj.

Primul gol al serii în Liga Campionilor l-a marcat Lionel Messi, în minutul 22 al partidei FC Barcelona – Ajax Amsterdam.

Min. 19 Prima acţiune de atac mai consistentă a Stelei, însă Adi Popa şutează din nou în blocaj.

Min. 14 O nouă acţiune periculoasă a gazdelor. Kevin Prince Boateng se înalţă şi reia cu capul de lângă Georgievski, dar Tătăruşanu respinge de lângă bară.

Min. 12 Adi Popa încearcă un şut de la distanţă, dar forţa şutului este atenuată de blocajul unui fundaş advers, iar apoi a intervenit portarul Hildebrand, care a reţinut fără probleme.

Min. 9 Prima ocazie a meciului îi aparţine lui Schalke. Latovlevici a degajat într-un adversar, iar balonul a ajuns la ungurul Adam Szalai, care a şutat pe jos, însă Tătăruşanu a prins balonul!

Min. 5 Nemţii sunt mai incisivi în acest început de meci, însă nu au reuşit faze periculoase la poarta lui Tătăruşanu. Aogo a centrat periculos în faţa porţii noastre, însă niciun coechipier nu se afla acolo.

În meciul echipelor de tineret, ce a precedat această întâlnire, Schalke a învins-o pe Steaua cu scorul de 3-0.

Min. 1 A început meciul Schalke – Steaua.

Echipele de start:

Schalke: Hildebrand – Uchida, Howedes, Matip, Aogo – Hoger, Neustadter – Farfan, K.P. Boateng, Draxler – Szalai.

Steaua: Tătăruşanu – Georgievski, Gardoş, Szukala, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Ad. Popa, Stanciu, Tănase – Kapetanos.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cum poate România să învingă Polonia astăzi. Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România