Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile dedicate mijloacelor de transport în comun, iar în anumite condiții vor avea voie să înainteze printre mașinile oprite la semafor sau la trecerile la nivel cu calea ferată.
Modificările sunt prevăzute într-un proiect care a primit miercuri, 7 octombrie, votul final al Camerei Deputaților.
Senatul adoptase proiectul tacit pe 20 octombrie 2025. După votul din Camera Deputaților, actul normativ merge la promulgare. Noile reguli nu sunt încă în vigoare.
Inițiativa legislativă modifică OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și urmărește, potrivit documentului, fluidizarea traficului.
Una dintre principalele schimbări prevede că benzile destinate mijloacelor de transport în comun vor putea fi folosite și de motociclete și mopede, dar în condițiile stabilite de administratorul drumului.
Prin urmare, accesul nu va fi automat pe orice bandă rezervată transportului public, ci va depinde de regulile stabilite pentru drumul respectiv.
Proiectul introduce o excepție de la interdicția de a depăși coloanele de mașini oprite la semafor sau la trecerile la nivel cu calea ferată.
Bicicletele, motocicletele fără ataș și mopedele vor putea înainta în aceste situații dacă există suficient spațiu lateral, nu sunt stânjenite manevrele celorlalți participanți la trafic și viteza nu depășește 20 km/h.
Mai mult, trecerea unei motociclete sau a unui moped înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol aflat pe același sens nu va fi considerată depășire dacă manevra se desfășoară fără trecerea peste marcajul care delimitează banda de circulație.
Noua lege introduce și noțiunea de „spațiu de siguranță pentru motociclete și mopede”, amenajat la intrarea în intersecțiile semaforizate și la trecerile la nivel cu calea ferată prevăzute cu barieră sau semibarieră și va avea o lungime de 3 metri, măsurată de la marcajul transersal de oprire.
Spațiul este destinat poziționării motocicletelor și mopedelor în fața celorlalte vehicule oprite.
Administratorii drumurilor vor putea amenaja astfel de zone în locurile cu trafic intens, cu avizul poliției rutiere.