Fostul ministru al Justiției Radu Marinescu, apel la Bolojan pentru intrarea PNL la guvernare: PSD nu caută un paravan politic și nu cere nimănui favoruri. Ceea ce solicităm este constituirea unei majorități parlamentare stabile

Fostul ministru al Justiției Radu Marinescu îi cere liderului PNL Ilie Bolojan să accepte invitația PSD de a intra la guvernare împreună. ”Ceea ce solicităm este constituirea unei majorități parlamentare stabile, care să își asume guvernarea și măsurile necesare pentru redresarea economică a României”, a scris Radu Marinescu, pe Facebook.
Alina Andrei
10 oct. 2026, 13:25
Fostul ministru al Justiției Radu Marinescu, apel la Bolojan pentru intrarea PNL la guvernare: PSD nu caută un paravan politic și nu cere nimănui favoruri. Ceea ce solicităm este constituirea unei majorități parlamentare stabile

Radu Marinescu, fost ministru al Justiției, cere PNL să vină alături de PSD la guvernare pentru o majoritate parlamentară stabilă, ”care să își asume guvernarea și măsurile necesare pentru redresarea economică a României”.

”Responsabilitatea guvernării nu se încheie în ziua votului de învestitură. Dimpotrivă, atunci începe! Domnule premier demis, Ilie Bolojan,
PSD nu caută un paravan politic și nu cere nimănui favoruri. Ceea ce solicităm este constituirea unei majorități parlamentare stabile, care să își asume guvernarea și măsurile necesare pentru redresarea economică a României.

Citește și: Grindeanu insistă pentru refacerea coaliției cu liberalii: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD. Domnule Bolojan, blocajul din economie şi lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeţi să le trataţi cu ironie

Să fim foarte clari! Un guvern votat astăzi și blocat mâine în Parlament nu reprezintă o soluție. Înseamnă doar prelungirea unei crize politice ale cărei consecințe vor fi suportate, încă o dată, de cetățeni.
România nu are nevoie de o majoritate de carton, construită exclusiv pentru învestirea unui guvern, ci are nevoie de o majoritate reală, capabilă să își asume și deciziile dificile care urmează.
Știm cu toții că ne așteaptă o iarnă grea, în care milioane de români vor fi preocupați de facturile la energie, de prețurile alimentelor, de puterea de cumpărare și de siguranța locurilor de muncă.
Știu foarte bine acest lucru și PNL, și USR, și UDMR. Și tocmai de aceea, acum, când România are nevoie de responsabilitate și stabilitate, este necesar ca toate partidele să își clarifice poziția și să își asume public deciziile.

Nu putem cere românilor să suporte consecințele unor măsuri dificile, în timp ce partidele politice încearcă să evite răspunderea pentru aceste măsuri! Așa cum nu putem vorbi despre solidaritate și despre responsabilitate doar atunci când ne convine politic.

Mai mult, nu putem lăsa întreaga povară a guvernării pe umerii unui premier tehnocrat, în timp ce partidele se pregătesc să critice, din opoziție, deciziile pe care ar trebui să și le asume împreună. Într-o democrație parlamentară, responsabilitatea politică revine partidelor alese de cetățeni. Premierul desemnat Luca Niculescu nu dispune de o majoritate parlamentară proprie. Această majoritate trebuie construită prin dialog, negocieri transparente și angajamente politice clare.

Citește și: Alexandru Rogobete, atac la Ilie Bolojan: „PSD nu caută un paravan politic. România nu poate rămâne prizoniera orgoliului unui singur om”

Cred că PNL înseamnă mai mult decât poziția exprimată de un singur om. Înseamnă și mii de aleși locali care cunosc problemele reale ale comunităților și care înțeleg că acestea nu se rezolvă prin dispute politice interminabile, ci prin decizii și acțiuni concrete.

Cât privește schimbarea direcției economice, aceasta nu înseamnă promisiuni imposibile, ci decența de a recunoaște că unele măsuri nu au produs rezultatele așteptate și să avem voința politică de a le corecta.
Pentru aceasta, PSD și-a exprimat disponibilitatea de a participa la guvernare pe baza unui program clar, cu măsuri concrete de redresare economică și protecție socială.
Celelalte partide au, acum, la rândul lor, dreptul de a decide dacă participă la această construcție sau aleg opoziția. Dar fiecare opțiune trebuie explicată și asumată în fața cetățenilor.”, a scris Radu Marinescu, întro postare pe Facebook.