Proiectul de lege care prevede că femeile însărcinate au dreptul să aibă alături în timpul travaliului și al nașterii o persoană la alegere a fost adoptat miercuri, 14 octombrie, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
„Prea multe femei din România au născut singure, în timp ce partenerii lor așteptau pe hol. De acum, dreptul la un însoțitor și la intimitate nu mai depinde de regulamentul fiecărui spital”, a declarat senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu, potrivit comunicatului de presă al USR.
Aceasta a spus că proiectul a pornit de la mărturiile femeilor care au vorbit despre experiențele lor neplăcute din maternități și a subliniat că adoptarea legii de către toate partidele arată că „demnitatea unei femei care naște nu are culoare politică”.
Conform proiectului adoptat, femeile care urmează să nască vor avea dreptul la „respectarea demnităţii şi a vieţii private pe durata sarcinii, a travaliului, a naşterii şi până la externare. Unităţile sanitare publice şi private au obligaţia de a asigura protejarea intimităţii femeii însărcinate prin măsuri organizatorice şi/sau tehnice adecvate, inclusiv prin separare vizuală corespunzătoare în spaţiile în care se desfăşoară travaliul şi naşterea.”, prevede actul normativ.
Totodată, femeile vor putea fi însoțite de o persoană aleasă de ele pe parcursul travaliului, al nașterii și al transferului între unitățile medicale, cu respectarea normelor de igienă, a regulilor epidemiologice și a cerințelor de siguranță medicală.
Proiectul prevede și dreptul nou-născutului de a nu fi separat de mamă, cu excepția situațiilor justificate de motive medicale, epidemiologice, de siguranță sau de forță majoră.
Mai mult, maternitățile vor trebui să organizeze îngrijirea postnatală astfel încât să favorizeze contactul dintre mamă și copil, să inițieze alăptarea și să găzduiască mama și copilul în aceeași cameră, în condiții de siguranță.