Mircea Lucescu a vorbit prima dată despre accident: Vatmanul parcă a vrut să dea peste mine

După accidentul de vineri, "IL Luce" a rupt tăcerea şi a făcut primele declaraţii într-un interviu în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor.
Romania TV
09 ian. 2012, 08:50
Mircea Lucescu a vorbit prima dată despre accident: Vatmanul parcă a vrut să dea peste mine

Antrenorul lui Sahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a rupt tăcerea şi a povestit pentru Gazeta Sporturilor cum s-a petrecut accidentul.

Antrenorul susţine că vatmanul tramvaiului care l-a lovit putea evita acest accident şi spune chiar că acesta parcă l-a lovit intenţionat.

Tramvaiul putea evita coliziunea! L-am zărit de la zeci de metri distanţă şi mi-am imaginat că va frâna. Să ma ierte Dumnezeu, dar parcă a vrut să dea peste mine!„, a declarat Mircea Lucescu în ediţia tipărită a Gazetei Sporturilor.

Înainte de operaţia, Lucescu era încrezotor în medici şi spunea că este pregătit pentru orice.

„Sunt pregătit pentru orice, doctorii noştri ştiu ce trebuie făcut, iar eu am deplină încredere în ei!”, spunea Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu a fost implicat, vineri, într-un grav accident de circulaţie în Bucureşti, pe Bulevardul Vasile Milea. Duminică, Lucescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Medicii au anunţat, în aceeasi zi, că operaţia, efectuată pentru îndepărtarea din cavitatea toracică a unei cantităţi mari de lichid acumulată sub dren, a fost efectuată cu succes.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ce tragedie! Drama prin care a trecut eroul Canadei. Stephen Eustaquio a început să plângă în timpul interviului
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 29 iunie. Unde se vinde cea mai ieftină benzină din România. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Greșeala care apare inclusiv în școli sau la televizor. Cum se spune corect ora 12
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Sf. Petru și Pavel. Cui îi spunem „La mulți ani”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?