Să se interzică sau nu votul românilor din diaspora? Propuneri pro și contra pentru peste 1 milion de alegători. Ce ţări au luat această măsură radicală

Românii plecați peste graniță ar trebui să mai decidă cine conduce țara? Întrebarea este pusă de fiecare dată când voturile din diaspora influențează o competiție electorală. Datele oficiale arată o realitate: diaspora reprezintă o parte relativ mică a electoratului total, însă poate deveni decisivă într-o cursă strânsă. În timp ce România dezbate legitimitatea acestui vot, alte state au decis să-l restricționeze. Și avem și exemple recente.
Diana SB
19 oct. 2026, 13:46
Să se interzică sau nu votul românilor din diaspora? Propuneri pro și contra pentru peste 1 milion de alegători. Ce ţări au luat această măsură radicală
Drept de vot pentru românii din Diaspora Foto: Colaj RTv

Este votul diasporei mare? Da. La alegerile din 18 mai 2025, România avea 17.988.218 cetățeni înscriși pe listele electorale permanente, potrivit datelor Autorității Electorale Permanente. Dintre aceștia, 1.016.327 erau cetățeni români cu domiciliul în străinătate și drept de vot. Raportat la totalul alegătorilor înscriși, înseamnă aproximativ 5,65%. Mai exact, în evidențele oficiale, românii cu domiciliul în străinătate reprezentau aproximativ unul din 18 alegători.

Însă aici detaliem cifre legate de cetățenii cu domiciliul oficial în străinătate, nu întreaga populație de români stabilită temporar peste granițe. Așadar, în ziua votului, numărul celor prezenți la urne poate fi mult mai mare. Diferența poate fi influențată de mobilizare, de opțiunile politice și de diferența între candidați. Într-un scrutin decis la o diferență mare, votarea în diaspora poate începe înaintea celei din țară, iar centralizare rezultatelor poate continua și după închiderea urnelor din țară. Voturile diasporei pot părea că răstoarnă rezultatul în ultimul moment, deși ele fac parte din același scrutin și au aceeași valoare juridică.

Ce spune Constituția României. Cetățenia nu expiră la vamă

În prezent, Articolul 36 din Constituția României stabilește că cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniți inclusiv în ziua alegerilor. Textul constituțional prevede și situațiile de excludere de la exercitarea dreptului de vot, fără să includă printre acestea domiciliul sau reședința în străinătate.

„(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție, și nici persoane condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.”

În acest sens, România nu poate elimina pur și simplu, printr-o lege electorală obișnuită, dreptul de vot al unei categorii întregi de cetățeni doar pentru că aceștia locuiesc în afara granițelor. Iar ideea de a aplica o interdicție generală ridică o problemă constituțională de bază: poate statul român să trateze cetățenia ca pe un drept politic diminuat odată cu emigrarea?

Armenia a ales restricțiile. Alte state au impus reguli

Dezbaterea a trecut cu mult de granița țării. În iulie 2026, Parlamentul Armeniei a adoptat o lege care restricționează participarea la vot a cetățenilor care locuiesc în străinătate.

Potrivit Reuters, noua legislație impune ca, pentru alegerile ordinare, cetățenii să fi locuit în Armenia cel puțin jumătate din ultimii doi ani, condiție verificată cu 48 de zile înaintea scrutinului.

Măsura a venit după alegerile din 7 iunie, câștigate de partidul premierului Nikol Pașinian cu 49,8% din voturi, pe fondul acuzațiilor privind încercări rusești de influențare a scrutinului, inclusiv prin mobilizarea alegătorilor armeni din Rusia. Moscova a respins acuzațiile. Organizații civice armene au condamnat restricțiile, considerând că afectează drepturile politice ale cetățenilor.

Prin decizia Armeniei se poate demonstra ușor cât de rapid poate deveni votul diasporei o problemă de securitate și de competiție politică.

Un studiu comparativ publicat de Alina Dobre pe Contributors.ro, în aprilie 2025, reliefează faptul că aproximativ 140 de state permit, sub diferite forme, votul cetățenilor din străinătate. Iar exemplele sunt destule. Franța și Italia permit participarea cetățenilor din diaspora la alegeri naționale.

Germania condiționează votul anumitor cetățeni fără domiciliu în țară de legătura lor anterioară sau actuală cu statul german. Irlanda și Israelul aplică restricții importante votului din străinătate, cu excepții pentru anumite categorii. Și sunt și state care merg mai departe cu reprezentarea politică: Republica Dominicană rezervă șapte locuri în legislativ cetățenilor din diaspora, potrivit studiului citat. Momentan nu s-a ajuns la un model unic internațional.

Citește și: Bilanțul Guvernului Bolojan. Premierul care a pus România la dietă, dar a uitat să slăbească statul. Ce rămâne după austeritate, zeci de promisiuni și reforme controversate

Cine suportă consecințele votului?

Un argument solid împotriva participării diasporei a tot fost dezbătut ani la rând. Cei plecați din țară nu trăiesc zilnic sub efectele deciziilor politice pe care le influențează. Așadar, se poate lua în calcul o întrebare legitimă despre reprezentare și responsabilitate democratică.

De exemplu, un cetățean stabilit de 20 de ani în altă țară poate avea priorități diferite de ale unuia care locuiește permanent în România, care simte fiecare schimbare mai mult decât un comentariu în mediul online sau o poveste spusă la telefon.

Dar argumentul are și o limită evidentă. Domiciliul nu măsoară automat nivelul de informare, responsabilitatea civică sau legătura cu societatea românească.

Mai mult, diaspora păstrează relații economice importante cu România. Studiul publicat pe Contributors.ro citează date BNR potrivit cărora românii din străinătate au trimis în țară aproximativ 6,5 miliarde de euro în 2023 și 6,7 miliarde de euro în 2024. Nici banii trimiși acasă nu sunt temeiul unui drept de vot. Un cetățean care nu trimite niciun euro are aceeași legitimitate electorală ca unul care trimite bani familiei din România. De ce? Pentru că nu există o lege prin care drepturile politice să fie acordate în funcție de contribuția economică.

Un drept nu devine negociabil atunci când rezultatul deranjează

Sigur că România are destule motive să dezbată organizarea votului în străinătate, a influențelor externe, să dezbată modul în care sunt informați alegătorii sau cum se face dezinformarea. Mai are, de asemenea, motive să analizeze dacă reprezentanța parlamentară a diasporei reflectă îndeajuns realitatea comunităților românești în afara graniței. Însă toate sunt probleme de organizare, nu argumente valide pentru excluderea alegătorilor.

Dacă acceptăm faptul că dreptul la vot poate fi retras unei categorii de cetățeni pentru că trăiește în altă țară sau votează diferit, se poate deschide Cutia Pandorei cu următoarea întrebare: cine va decide, la următoarele alegeri din România, care cetățeni sunt suficient de implicați pentru a merita să voteze?

Poți citi și: Ţara lui „DA”, statul lui „mai vedem”. Referendumurile în care românii au votat, iar puterea a pus votul în sertar

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT