Schimbările climatice vor distruge viaţa de pe Pământ. Cât va mai rezista planeta noastră

Pământul va putea să susţină viaţa încă 1,75 de miliarde de ani de acum încolo, dar schimbările climatice l-ar putea distruge cu mult înainte de acest termen, au calculat oameni de ştiinţă, care au încercat să identifice şi alte planete unde ar fi posibilă viaţa, după cum relatează joi The Independent.
Cristina Dinu
19 sept. 2013, 11:23
Schimbările climatice vor distruge viaţa de pe Pământ. Cât va mai rezista planeta noastră

Sfârşitul lumii se apropie, dar nu în viitorul apropiat. Ultimele urme de viaţă pe Terra, conform unui nou studiu, ar putea să dispară aproximativ peste 1,75 miliarde de ani în urma evaporării complete a apei lichide de pe suprafaţa sa, ceea ce impune limite stricte de timp cu privire la posibilitatea apariţiei vieţii inteligente pe alte planete, scrie Agerpres.

Studiul a fost realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea de Ştiinţe ale Mediului din East Anglia, care a analizat alte planete din afara galaxiei noastre, în încercarea de a calcula în cât timp planeta noastră ar putea deveni de nelocuit.

Studiul, apărut în revista Astrobiology, a examinat şapte planete, inclusiv Pământul, pentru a determina cum se vor schimba zonele de locuit pe măsura schimbării luminozităţii Soarelui şi a altor stele.

„Astfel de studii ne permit să evaluăm şansele de dezvoltare a vieţii pe alte planete. Desigur, evoluţia este dependentă în mare măsură de întâmplare, dar ştim că pentru apariţia omului s-a consumat 75% din timpul de când există viaţă pe Pământ. Este destul de probabil ca totul să se deruleze în acelaşi mod şi pe alte exoplanete„, consideră Andrew Rushby, cercetător la Universitatea din East Anglia (Norwich).

Rushby şi colegii săi au calculat timpul de dispariţie a vieţii pe Pământ şi au evaluat şansele apariţiei ei pe alte şapte exoplanete cunoscute în ‘zona de viaţă’, construind un model al sistemului planetar pe calculator. Ei au luat în considerare modul în care se produce modificarea luminozităţii pe măsura îmbătrânirii Soarelui şi a fost evaluată probabilitatea existenţei vieţii pe alte planete în momente diferite.

Simularea a arătat că viaţa pe Pământ va exista încă aproximativ 1,75 miliarde de ani, ceea ce reprezintă aproximativ un sfert din timpul total al existenţei sale pe planeta noastră.

Aproximativ în această perioadă de timp, Soarele va încălzi într-atât de mult pe Terra încât apa se va evapora din mări şi oceane. După cum subliniază cercetătorii britanici, oamenii şi alte organisme multicelulare vor dispărea mult mai devreme şi către limita respectivă de timp pe Pământ se vor întâlni doar microorganismele cele mai rezistente.

Calcule similare pentru Marte şi alte exoplanete au arătat că dimensiunea Soarelui şi a stelelor va constitui factorul principal pentru ‘durata vieţii’ pe acestea. De exemplu, o stea asemănătoare Soarelui va limita durata vieţii pe planeta Kepler-22b la 4,3-6,1 miliarde de ani, iar o mică stea pitică roşie va face ‘superpământul’ Gliese 581d locuibil timp de 45-55 miliarde de ani.

Prin urmare, oamenii de ştiinţă recomandă să se ţină seamă de acest factor atunci când se caută o „dublură” a Pământului cu ajutorul telescoapelor orbitale şi al celor de la sol.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Câți bani a pierdut, de fapt, FCSB după înfrângerea cu Bologna. Suma este uriașă și îi asigura bugetul de transferuri lui Gigi Becali
Capital.ro
Românii care nu vor primi buletin cu cip. MAI va elibera vechiul tip de buletin doar acestor 5 categorii
Playtech.ro
Câte grade trebuie să aibă apa din calorifere. Factura scade cu 30%
Adevarul
Plătim asigurări de sănătate enorme, ba mai scoatem și bani în plus din buzunar. Cât cheltuim anual pentru servicii medicale suplimentare
wowbiz.ro
Membru AUR, mort în accidentul din Drăgușeni! Vasile și-a dus prietenul bolnav de cancer la tratament ul cu citostatice
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Momentul în care o mașină este strivită de un TIR scăpat de sub control, în localitatea Drăgușeni! Șoferul mașinii și pasagerul au murit PE LOC
Cancan.ro
Tragedie fără margini! Fiica unui celebru prezentator TV a murit la 19 ani
iamsport.ro
Gigi Becali a ”dinamitat” vestiarul FCSB! Cum i-a întors pe unii jucători împotriva celorlalți: ”Li s-a stricat complet starea de spirit”
MediaFlux
Ajutor de stat pentru copii și pensionari. Ministrul Muncii anunță 4 miliarde de lei alocate din fonduri europene
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi