Premierul Luca Niculescu se va întâlni joi, de la ora 11.00, cu ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, în prima sa întrevedere cu un ambasador de la preluarea mandatului.
Întâlnirea are loc la numai două zile după ce Parlamentul a acordat votul de încredere noului guvern. Niculescu a obținut 280 de voturi favorabile, peste cele 233 necesare, după o perioadă de aproape șase luni de blocaj politic.
În aceeași zi, de la ora 18.00, șeful Guvernului va participa la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
Pe agenda CSAT se află implicațiile de securitate generate de incidentele recente din Marea Neagră, precum și măsurile necesare pentru consolidarea capacității de reacție a României și protejarea apelor teritoriale și a infrastructurii critice maritime.
Potrivit Administrației Prezidențiale, în cadrul ședinței vor fi analizate și alte teme de actualitate din domeniul securității naționale.
Reuniunea are loc în contextul intensificării preocupărilor privind securitatea în regiunea Mării Negre, după o serie de incidente provocate de drone, inclusiv atacuri care au vizat nave comerciale.
Președintele Nicușor Dna a anunțat miercuri că a avut loc o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic pentru evaluarea ultimelor evoluții din regiune, precizând că România a cerut sprijin suplimentar din partea aliaților pentru contracararea amenințărilor.
„România a transmis mesajul direct că aşteptăm un sprijin mai puternic prin capacităţi suplimentare de combatere a dronelor, de supraveghere, recunoaştere şi expertiză, precum şi o postură NATO adaptată şi consolidată în regiune”, a declarat Nicușor Dan, subliniind că solidaritatea aliaților rămâne fermă.
Citește și : Apare un nou partid în România, după instalarea Guvernului Luca Niculescu. Cine sunt liderii formațiunii
Întrevederea de joi cu Darryl Nirenberg este prima întâlnire a premierului Luca Niculescu cu un ambasador de la preluarea funcției. În programul anunțat până în prezent nu figurează întrevederi cu ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene.