Un avion s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament. Cel puțin un membru al echipajului ar fi murit

Un avion de vânătoare Mirage 2000D al Forțelor Aeriene Franceze s-a prăbușit în nord-estul Franței, în timpul unui zbor de antrenament. Potrivit autorităților militare, cel puțin un membru al echipajului și-ar fi pierdut viața, în timp ce echipele de intervenție au demarat operațiunile de căutare pentru găsirea celei de-a doua persoane aflate la bord.
Marius Gherghe
22 oct. 2026, 14:10
Un avion s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament. Cel puțin un membru al echipajului ar fi murit
Un avion s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament. Cel puțin un membru al echipajului ar fi murit

Accidentul în care a fist implicat un avion Mirage 2000D s-a produs la scurt timp după decolarea aeronavei de la o bază aeriană din apropierea orașului Nancy. Colonelul David Papalardo, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Franceze, a declarat pentru  FranceInfo că primele informații indică faptul că cel puțin una dintre persoanele aflate la bord nu a reușit să se catapulteze înainte de impact, scrie Libertatea.

Echipajul era format dintr-un pilot tânăr, aflat în perioada de instruire, și un ofițer de armament cu o vastă experiență de zbor. Între timp, autoritățile au mobilizat echipe de căutare și salvare pentru a stabili ce s-a întâmplat cu cel de-al doilea membru al echipajului.

Henry Lemoine, reprezentant al mai multor localități din zonă, a anunțat că o dronă de intervenție a identificat epava avionului. Echipajele de urgență și echipele de cercetare s-au deplasat la locul accidentului pentru a securiza perimetrul și a continua operațiunile.

Citeşte şi: Profetul Apocalipsei”, noi previziuni alarmante pentru 2027: „Se va întâmpla în toată lumea!”. Atacuri teroriste, criză majoră şi atentat la viaţa lui Donald Trump

Mirage 2000D, avion de luptă folosit în numeroase operațiuni internaționale

Modelul Mirage 2000D, o variantă cu două locuri a avionului de luptă francez Mirage 2000 proiectată pentru atac la sol, a intrat în serviciul activ al armatei franceze în anul 1993. De-a lungul deceniilor, aceste aeronave au fost desfășurate în misiuni de luptă internaționale complexe, inclusiv în Kosovo, Libia, Afganistan, Irak, Siria și în regiunea Sahel din Africa.

Accidentul readuce în atenție și alte incidente în care au fost implicate aeronave Mirage 2000D. În ianuarie 2019, doi membri ai echipajului unui astfel de avion au murit după ce aeronava s-a prăbușit în estul Franței, în timpul unui zbor de noapte la joasă altitudine. În iulie 2021, un alt Mirage 2000D s-a prăbușit în apropiere de Nancy. În acel caz, ambii membri ai echipajului au reușit să se catapulteze înainte de impact.

Citeşte şi: Un culturist a murit după ce s-a prăbușit pe scenă, în timpul unei competiții. Urma să împlinească 34 de ani a doua zi

Avioanele Mirage 2000D vor rămâne în serviciu până în 2030

Franța a derulat recent un program amplu de modernizare a flotei sale de avioane Mirage 2000D, pentru a le prelungi durata de utilizare și a le menține capacitățile operaționale. Potrivit planurilor Ministerului francez al Apărării, aceste aeronave ar urma să rămână în dotarea forțelor aeriene până în anul 2030.