Întâlnirea desfășurată la Palatul Victoria a vizat prezența militară americană în România, proiectele de înzestrare a Armatei și atragerea investițiilor din Statele Unite. Luca Niculescu a anunțat că discuțiile cu reprezentantul diplomatic american vor continua periodic, pentru monitorizarea proiectelor comune.
„Mi-a făcut o deosebită plăcere să îl primesc astăzi, la Palatul Victoria, pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, E.S. Darryl Nirenberg. Pentru Guvernul pe care îl conduc şi pentru mine personal, relaţia cu Statele Unite reprezintă o prioritate fundamentală. Este mai mult decât un parteneriat strategic: este şi o relaţie de prietenie profundă, construită pe încredere, valori şi interese comune”, a scris premierul pe Facebook.
Acesta a precizat că România și Statele Unite au numeroase proiecte de dezvoltat împreună, inclusiv în energie, infrastructură și educație.
„Ne dorim să dăm un nou impuls acestei cooperări şi să obţinem rezultate concrete, în beneficiul cetăţenilor noştri”, apreciază Niculescu.
Șeful Guvernului l-a felicitat pe ambasadorul american pentru implicarea în dezvoltarea relațiilor bilaterale și colaborarea cu autoritățile române.
„Am discutat despre securitatea României şi despre importanţa prezenţei militare americane, pentru care am mulţumit şi pe care ne dorim să o vedem consolidată. Am abordat şi cooperarea în domeniul apărării, inclusiv proiectele de înzestrare a Armatei Române”, precizează premierul.
O altă temă importantă a întâlnirii a reprezentat-o dezvoltarea relațiilor economice și stimularea investițiilor americane.
„Am convenit că trebuie să facem mai mult pentru a atrage investiţii americane în România, investiţii care să contribuie la relansarea economiei, la dezvoltarea unor sectoare strategice şi la crearea de noi locuri de muncă. Am stabilit să ne întâlnim periodic, pentru a urmări progresele proiectelor comune şi pentru a identifica noi oportunităţi de cooperare”, menţionează Luca Niculescu în mesaj.