Septimiu „Tim” Câmpeanua fost nevoit să o ia de la zero în Germania și să-și găsească un nou drum profesional, după ce a lăsat în urmă o carieră importantă în fotbalul românesc. Într-o societate în care nu avea prieteni și nici repere, fostul atacant s-a izolat și a trecut printr-o perioadă în care și-a pierdut încrederea că își va mai putea reveni.
Înainte de plecarea din România, Tim Câmpeanu își construise un nume în fotbalul intern. Acesta a disputat 277 de meciuri în prima ligă și a marcat 117 goluri, reușind inclusiv să termine pe primul loc în clasamentul golgheterilor în sezonul 1979-1980. După ce a ajuns în Germania, s-a confruntat însă cu o realitate complet diferită. Performanțele sale de pe teren nu îi mai ofereau statutul și recunoașterea de care se bucurase în România.
„Când am ajuns în Germania am întrerupt toate relațiile. Am avut o perioadă enorm de grea. M-am închis în carapacea mea. Am rupt contactul cu lumea exterioară, cu toți… Credeam că mă duc tot în jos. Și că nu voi mai reveni pe linia de plutire. A fost enorm, enorm de greu!”, și-a amintit Tim Câmpeanu în cadrul podcast-ului „Prietenii lui Ovidiu”.
Fostul atacant a explicat că pierderea statutului social a fost una dintre cele mai dureroase experiențe prin care a trecut după plecarea din țară: „Mult mai dureros și mai greu de suportat era psihic. Ce am fost și ce am ajuns în societate! Acolo eram un nimeni în lume, al nimănui”.
Izolarea și suferința psihică l-au împins pe fostul fotbalist spre consumul excesiv de alcool. episod care a durat aproximativ șase luni.
„M-am apucat și de băutură! Cam șase luni de zile… Era sticluță din aia mică de coniac, pe care puteai să o pui în buzunar, din aia îmi luam câte una. După ce făceam antrenament la amatori, către casă mă mai opream într-un parc, o trăgeam. Până când nu-mi ajungea, o sticluță era prea puțin, am luat două…”, a mărturisit fostul golgheter.
Schimbarea a venit în 1993, când o oportunitate neașteptată i-a oferit șansa de a-și reconstrui viața. Președintele organizației Caritas din Düsseldorf, care conducea și clubul de amatori la care Tim Câmpeanu juca fotbal, l-a întrebat dacă se pricepe la cifre. Răspunsul afirmativ i-a deschis o nouă direcție profesională şi a început să se ocupe de contabilitatea instituției, iar după câteva luni a primit responsabilități mai mari și a ajuns să ocupe funcții de conducere.
În paralel, fostul atacant nu a renunțat la fotbal. Avea carnet de antrenor încă din perioada în care evolua la Steaua și a urmat cursuri de specializare în Germania, pregătindu-se pentru o revenire în sport dintr-o altă poziție.
Ulterior, a primit o ofertă de la Fortuna Düsseldorf, club care evolua atunci în prima ligă germană. A preluat echipele de tineret și de rezerve, reușind să revină în fotbalul de performanță după anii în care se confruntase cu depresia și dificultățile adaptării.
Potrivit relatării sale, veniturile au ajuns la un moment dat la aproximativ 20.000-30.000 de mărci germane pe lună, o schimbare radicală față de perioada în care trăia în izolare și se confrunta cu probleme financiare și personale.