Valentina Tănăsie avea doar 28 de ani și toată viața înainte, dar cel pe care îl iubea, Vlad Bălțățeanu, a decis să o ucidă cu sânge rece, provocând o durere de neimaginat pentru familia acesteia.
Principalul suspect pentru uciderea fetei a părăsit țara după ce a comis crima, dar a fost extrădat în România după ce a fost depistat și reținut în Elveția, iar acum își așteaptă sentința.
Dar nicio sentință nu le-o va aduce înapoi celor dragi pe Valentina. Familia și apropiații tinerei suferă cumplit. Sora ei, Eliza, își găsește cu greu cuvintele atunci când vine vorba despre cea care i-a fost sprijin și alinare. Cele două aveau o relație extrem de apropiată, iar recent, Eliza a poblicat mai multe filmări din ziua în care s-a căsătorit, iar Valentina i-a fost alături.
Eliza spune că nu s-a gândit o clipă că își va pierde sora mai mare și că îi este dor de vremurile bune, în care sora ei era în viață.
„Nu am fost pregătită pentru asta…”, a scris Eliza Tănasie, pe TikTok.
Zilele trecute, aceasta a scris un alt mesaj, în care a explicat că nu încetează să-i arate zi de zi lui Dumnezeu ceea ce își dorește să primească înapoi: pe Valentina.
„Eu, arătându-i lui Dumnezeu pe cine vreau înapoi”, a scris sora Valentinei, pe rețelele sociale.