Noul Cod Rutier revoltă transportatorii: Sancţiunile sunt abuzive

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) consideră abuzive sancţiunile propuse în proiectul noului Cod Rutier şi cere modificarea acestora, precum şi introducerea de măsuri care să stabilească responsabilităţi şi pentru pietoni şi autorităţile care administrează drumuri.
Romania TV
20 sept. 2013, 08:44
Noul Cod Rutier revoltă transportatorii: Sancţiunile sunt abuzive

UNTRR solicită în acest sens o reexaminare a cuantumului amenzilor şi a sancţiunilor complementare propuse prin proiectul Codului Rutier.

Sancţiunile propuse prin proiectul de Ordonanţă de Urgenţă sunt abuzive, întrucât se propun amenzi de până la 16.000 lei, ceea ce însumează valoarea a 20 de salarii, în condiţiile în care salariul minim garantat în plată este de 800 lei. Având în vedere acest aspect, UNTRR solicită ca sancţiunile să fie progresive şi proporţionale”, se arată într-un comunicat al UNTRR, citat de Mediafax.

MODIFICARE COD RUTIER: Şoferii prinşi beţi la volan ar putea rămâne şi 10 ani FĂRĂ PERMIS

Potrivit sursei citate, proiectul de act normativ are un impact deosebit de grav pentru şoferii profesionişti, având în vedere că sancţiunea complementară de suspendare a dreptului de conducere (dreptul la muncă) se poate dispune de la 30 de zile şi dacă nu se face dovada achitării amenzii contravenţionale, între 120 şi 180 de zile pentru depăşirea vitezei şi până la 5 ani ca sancţiune administrativă (în caz de accident din care rezultă vătămarea corporală sau decesul unei persoane, când instanţa de judecată sau procurorul a dispus neînceprea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penale, încetarea urmăririi penale, achitarea ori încetarea procesului penal cu aplicarea unei sancţiuni administrative).

„Pentru o soluţionare rapidă, UNTRR propune o dezbatere publică în acest sens, luând în considerare impactul aplicării sancţiunilor propuse asupra conducătorilor auto, şi solicită elaborarea unui proiect de responsabilizare a tuturor participanţilor la trafic (atât educarea comportamentului conducătorilor auto, a pietonilor, a bicicliştilor cât şi sporirea gradului de implicare a autorităţilor). De asemenea, se doreşte punerea în discuţie a procesului de îmbunătăţire a factorilor ce influenţează siguranţa rutieră (paşii care trebuie parcurşi pentru o infrastructură mai sigură, pentru străzi fără trafic agresiv şi pentru creşterea siguranţei mediului lateral al drumurilor)”, se menţionează în comunicat.

Noul COD RUTIER, adoptat fără AMENZILE URIAŞE. Ponta, către Stroe: Să fie mai dur, sunt multe accidente

Reprezentanţii transportatorilor apreciază că şoferii profesionişti sau amatori nu pot fi consideraţi responsabili unici pentru siguranţa rutieră din România şi de aceea solicită amendarea proiectului de act normativ în scopul introducerii în context a îndatoririlor şi răspunderii pietonilor (în caz de nerespectare a regulilor de circulaţie sau de semnalizare necorespunzătoare), precum şi a autorităţilor şi instituţiilor publice care au în administrare sau concesiune drumuri publice, poduri sau pasaje pietonale sau la nivel cu cale ferată (în caz de nefuncţionare sau funcţionare defectuoasă).

„Menţionăm că UNTRR a solicitat autorităţilor crearea unui sistem de monitorizare a încasării amenzilor aplicate străinilor, pentru a se înceta discriminarea românilor la ei acasă şi considerăm că acest aspect trebuie soluţionat prin modificările ce pot fi aduse la OUG 195/2002. Având în vedere cele de mai sus şi ţinând cont de importanţa acestui act normativ pentru evoluţia ulterioară a domeniului pe care îl reprezentăm, UNTRR solicită Guvernului să demareze proiecte de educaţie rutieră şi campanii de conştientizare socială, care să aibă ca obiectiv principal instruirea participanţilor la trafic în scopul sporirii siguranţei rutiere”, mai arată transportatorii.

Aceştia solicită, totodată, creşterea numărului de controale în trafic precum şi creşterea profesionalismului organismelor implicate în formarea profesională cu menţiunea că rolul autorităţilor trebuie să fie preventiv şi nu reactiv.

UNTRR este o organizaţie profesională, având 13.000 membri – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Noul Cod Rutier se află în dezbatere publică şi ar urma să fie aprobat de Guvern săptămâna viitoare.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
”Fenta” cu repriza a doua! Andrei Vochin explică de ce succesul de la FC Botoșani nu e un miracol
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit un mare pianist de jazz: O pierdere imensă
Playtech.ro
Bloc construit din panouri prefabricate sau din cărămidă? Care este mai rezistent
Adevarul
O călugăriță a renunțat la viața din mănăstire pentru a preda yoga în bikini: „Am fost învățată că senzualitatea era un păcat”
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Tânără de 19 ani l-a refuzat pe milionarul de 48 de ani
kanald.ro
INCENDIU în sectorul 6 din București! S-a emis RO-ALERT
Cancan.ro
Triplă tragedie în familia gravidei moarte în explozia din Rahova! Ce s-a întâmplat cu fratele ei
iamsport.ro
Ion Țiriac l-a văzut pe David Popovici când era copil și a rămas marcat de ceea ce a urmat: 'L-am cunoscut din întâmplare'
MediaFlux
Zona extrem de sensibilă unde un conflict NATO-Rusia poate izbucni oricând
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025