Dar ce se ascunde, de fapt, în spatele celebrului slogan Altex? Mai exact, ce condiții trebuie să îndeplinești ca să primești înapoi de două ori diferența de preț de la Altex? Nu sunt deloc puține, nici ușoare, iar unele nici nu depind de client.
Altex folosește un sistem tehnologic pentru a urmări prețurile practicate de concurență și pentru a-și ajusta propriile oferte, inclusiv în perioada Black Friday, potrivit economica.net.
„Pe de o parte avem tehnologia care ne permite să repoziționăm prețurile în funcție de prețurile din piață, iar atunci când există un gap de timp între când identificăm prețurile și când reușim să schimbăm prețurile în magazine sau pe site, sunt niște timpi. Clienții aceia primesc de două ori diferența”, a declarat Raul Filip, director general adjunct Altex România, pentru sursa menționată anterior.
Garanția „Plătim de 2 ori diferența” nu se aplică însă automat atunci când un client găsește un produs mai ieftin la concurență. Cumpărătorul are obligația să demonstreze că produsul respectiv, identic ca marcă și model, este comercializat la un preț mai mic de unul dintre retailerii incluși în program. Solicitarea trebuie depusă în cel mult șapte zile calendaristice de la achiziție, iar cumpărăturile trebuie să fie asociate unui cont de client Altex.
De asemenea, prețul mai mic trebuie să fie menținut de comerciantul concurent timp de cel puțin 24 de ore. Clientul trebuie să prezinte dovezi atât la momentul solicitării, cât și după expirarea acestui interval, prin fotografii sau capturi de ecran. Produsul trebuie să fie disponibil în stocul concurentului pe toată durata celor 24 de ore.
În cele din urmă, Altex verifică dacă produsul de la concurență are aceleași condiții de cumpărare, inclusiv în ceea ce privește plata în rate, livrarea și garanția. Doar dacă toate aceste cerințe sunt îndeplinite, clientul poate primi de două ori diferența dintre prețul plătit la Altex și cel practicat de concurență.