Victor Pițurcă este din nou chemat în fața judecătorilor la mai bine de 13 ani de la condamnarea primită în cazul „Valiza”, în care a fost implicat și Gigi Becali,. Fostul selecționer trebuie să se prezinte miercuri, 4 noiembrie 2026, la Curtea de Apel Alba Iulia.
Numele fostului selecţioner apare într-o anchetă DIICOT referitoare la o presupusă manipulare a unei licitații publice. Mai mulți oameni de afaceri sunt acuzați că ar fi acționat pentru a achiziționa, la prețuri sub valoarea reală, mai multe terenuri și clădiri din Craiova. În centrul cazului se află un teren de aproximativ 40.000 de metri pătrați, pe care este amplasat fostul stadion Extensiv. Nicolae și Eugen Mihăilescu, foștii proprietari ai clubului Extensiv, susțin că proprietatea ar avea o valoare de aproximativ 20 de milioane de euro, scrie Jurnalul.
În urma licitației contestate, baza sportivă și un alt imobil ar fi fost însă vândute pentru aproximativ 2,6 milioane de euro, sumă considerabil mai mică decât evaluarea invocată de cei care au reclamat tranzacția.
În acest dosar, procurorii au dispus trimiterea în judecată a nouă persoane fizice și a trei societăți comerciale. Acuzațiile vizează, printre altele, constituirea unui grup infracțional organizat și deturnarea licitațiilor publice. Printre cei trimiși în judecată se numără oameni de afaceri din Craiova, printre care Ștefan Cherciu, patronul companiei Casa Noastră, și Florin Narcis Niță. Procesul a fost mutat de la Curtea de Apel Craiova la Curtea de Apel Alba Iulia.
Victor Pițurcă a fost audiat anterior în acest dosar, pe 27 februarie 2023, când a oferit explicații despre relațiile sale cu firmele implicate în procedura de licitație și a admis că era dispus să sprijine financiar participarea uneia dintre societăți. Conform declarației sale, Victor Pițurcă știa despre scoaterea la licitație a terenului și discutase subiectul cu ginerele său, Mihai Năboiu, dar și cu finul său, Constantin Șpak-Boldici.
Fostul selecționer a explicat că ginerele său era interesat de proprietate, având în vedere posibilitatea dezvoltării unui proiect imobiliar.
„Bănuiesc pentru ce am fost chemat, probabil legat de licitația aceea cu privire la SC Extensiv Com SRL. Am văzut anterior în presă articole în care alături de această licitație era asociat numele meu. Cunosc despre respectiva licitație, având în acest sens discuții cu ginerele meu, Năboiu Mihai, respectiv finul meu, Șpak-Boldici Constantin. Nu îmi aduc aminte exact care dintre ei mi-a spus că se scoate la licitație stadionul Extensiv.
Știam despre acest stadion, întrucât sunt din Craiova, la fel ca ginerele meu. Acesta a mai fost implicat în alte afaceri imobiliare, spunându-mi că este interesat de acest teren pentru o eventuală construcție de blocuri. Deși firma SM Mykland Imobiliare SRL aparține fiicei mele, Năboiu Claudia, care este asociat unic și administrator, de aceasta se ocupă în realitate ginerele meu, Năboiu Mihai.
Cu toate acestea, m-a consultat și pe mine, întrucât eram dispus să asigur o parte din finanțare, respectiv banii necesari achitării garanției de participare la licitație.
Am fost de acord, banii respectivi fiind virați dintr-o altă societate, SC Pav Green SRL, aparținând fiului meu, Alexandru Victorio Pițurcă.
Aici aveam calitatea de creditor, împrumutând anterior firma, astfel încât am fost de acord ca banii respectivi să fie virați în contul SM Mykland Imobiliare SRL, pentru a plăti garanția de participare la respectiva licitație”, a declarat, conform rechizitoriului, Victor Pițurcă în 2023.
Numele lui Victor Pițurcă este legat și de unul dintre cele mai cunoscute dosare din fotbalul românesc: „Valiza”. În iunie 2013, fostul selecționer a primit o condamnare definitivă de un an de închisoare cu suspendare. În același dosar, Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.