Cadrele medicale au protestat a treia zi consecutiv la Ministerul Sănătăţii

Câteva zeci de angajaţi din sistemul sanitar au protestat şi vineri, pentru a treia zi la rând, în faţa Ministerului Sănătăţii, cerând alocarea a minimum şase la sută din PIB pentru Sănătate şi majorarea salariilor.
Romania TV
20 sept. 2013, 12:10
Cadrele medicale au protestat a treia zi consecutiv la Ministerul Sănătăţii

Protestatarii, reprezentanţi ai unor organizaţii ca Federaţia Sanitas, Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentişti, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR), veniţi şi din Timiş, Caraş-Severin, Sibiu, Mehedinţi, Argeş şi Dâmboviţa, au cerut „Dreptate pentru Sănătate”, fluierând încontinuu în faţa ministerului.

Ei au avut şi pancarte cu mesaje precum: „Nu aveţi capacitatea să gestionaţi sănătatea”, „Cu preţuri ca-n occident, vrem un salariu decent”, „Vin românii în spitale cu dureri de nu mai pot guvernanţii. Solidari, dar pe ei îi doare-n cot”, „Pentru voi contăm doar când vă votăm”, „Pân’ la salariul ce-ai promis e-o cale atât de lungă că zeci de ani ar trebui în carduri să ajungă”.

Citeşte şi Medicii ameninţă cu GREVĂ GENERALĂ în noiembrie

Unii dintre ei au şi strigat: „Lăsaţi spitalele oamenilor, nu le transformaţi în SRL-uri, în asociaţii”, „Hoţilor”, „Ne-am săturat să muncim patru – cinci ture de noapte. Nu mai vrem să fim sclavii dumneavostră”

Protestul a început în jurul orei 11.00 şi a durat aproape două ore.

Potrivit protestatarilor, manifestaţiile vor continua şi săptămâna viitoare chiar dacă, duminică, reprezentanţii lor sunt invitaţi la Ministerul Sănătăţii, la o discuţie cu ministrul Eugen Nicolăescu.

Peste 150 de angajaţi din sistemul sanitar au protestat miercuri şi peste 100, joi, în faţa Ministerului Sănătăţii.

Joi, ministrul Eugen Nicolăescu a venit să discute cu protestatarii, spunând că apreciază demersul lor şi că a fost mandatat de premierul Victor Ponta să discute cu reprezentanţii Ministerului Muncii şi cu cei ai Ministerului Finanţelor despre salarizarea personalului din Sănătate.

Nicolăescu a discutat câteva minute cu protestatarii în stradă, apoi i-a invitat pe reprezentanţii acestora să înregistreze oficial documentul cu revendicările Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate. Ministrul a stabilit cu aceştia să aibă o primă rundă de discuţii duminică, de la ora 11.00.

Întrebat dacă în acest context se va renunţa la proteste, preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu, a declarat că vor participa la discuţii, însă calendarul acţiunilor de protest va fi respectat până când revendicările lor vor fi soluţionate.

„Aici vom fi şi mâine, şi săptămâna viitoare, aşa cum am stabilit”, a spus Bărăscu.

Potrivit calendarului de proteste anunţat de Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate, pichetele vor fi organizate până în 27 septembrie, la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor, urmând ca în octombrie să aibă loc un protest la Guvern, iar în noiembrie să fie declanşată greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanţii nu răspund solicitărilor medicilor.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Brigitte Pastramă a spus adevărul despre relația cu Florin Pastramă! Cum se înțeleg cei doi în prezent
Fanatik.ro
Iosif Rotariu, revoltat că riscă să rămână fără indemnizația de merit pentru Supercupa Europei: „E dureros! Am jucat și o finală de Cupa Campionilor, am fost la Mondialul din ’90”
Capital.ro
Regula fermoarului ar putea deveni obligatorie în Codul rutier. Amenzi de până la 648 de lei pentru șoferii care nu o respectă
Playtech.ro
Cât costă să cumperi lemne de foc de la Romsilva în 2026. Cât plătește o familie pentru 5, 10 sau 15 metri cubi
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Primele indicii despre cum ar putea arăta Guvernul Niculescu. Lista numelor vehiculate pentru fiecare minister (Surse)
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT