Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță, de la Parchetul Curții de Apel Constanța, trimiși în judecată pentru corupție

Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța au fost trimiși în judecată de Parchetul General într-un dosar privind săvârșirea unor multiple fapte de corupție. În aceeași dosar au fost deferiți justiției omul de afaceri Mihale Cartali și Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean PSD și fost director executiv al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Constanța. Dosarul vizează săvârșirea unor fapte de corupție, cercetare abuzivă, cumpărare de influență și uzurparea funcției.
Alina Costache
03 nov. 2026, 10:16
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță, de la Parchetul Curții de Apel Constanța, trimiși în judecată pentru corupție

Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță, de la Parchetul Curții de Apel Constanța, au fost trimiși în judecată pentru corupție. Gigi Ștefan este acuzat că a primit de-a lungul timpului, pe lângă sume imense de bani, diverse produse (miere, scrumbie, pălincă și miel pentru drob), pentru a le ‘rezolva’ unor cunoscuți dosare penale.

‘Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat următoarea situație de fapt: la data de 8 aprilie 2026, inculpatul, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în biroul său din incinta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a primit în mod direct, pentru sine, suma de aproximativ 60.000 euro de la o persoană, lăsând să se creadă că are influență asupra unui procuror din cadrul unei unități de parchet subordonate, promițând că îl va determina pe acesta să îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a soluționa într-un sens favorabil un dosar penal’, preciza Parchetul General, într-un comunicat transmis în luna mai.

Citește și: Se strânge lațul în jurul lui Călin Georgescu. Termen în dosarul în care riscă ani grei de închisoare

De asemenea, el este acuzat că, în perioada decembrie 2025 – mai 2026, ar fi primit aproximativ 110.000 euro de la Daniel Dumitru Learciu, pentru a interveni la funcționari din mai multe instituții publice.

Cu privire la Teodor Niță, Parchetul General susținea că, la data de 15 ianuarie 2026, în prezența a două persoane, ar fi exercitat demersuri de influențare a unui ofițer din cadrul ISUJ Constanța, în scopul neaplicării măsurilor legale față de o societate controlată, administrată de o persoană apropiată procurorului.

Citește și: Unde și-a ascuns banii Călin Georgescu. Ce s-a întâmplat cu milionul din dosarul de înșelăciune

‘În concret, inculpatul, prevalându-se de autoritatea și influența conferite de funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, i-a solicitat ofițerului să comunice măsurile necesare pentru evitarea dispunerii sancțiunii încetării activității comerciale față de societatea controlată și să adopte o conduită administrativă favorabilă unui om de afaceri’, menționa Parchetul General.

În timpul anchetei, anchetatorii au găsit suma de 100.000 de euro în biroul procurorului Gigi Ștefan și 30.000 de euro în mașina acestuia.

 

Stenogramele din dosarul procurorului Ștefan Gigi Valentin dezvăluie discuții despre șefi de consilii județene și proiecte de milioane de euro

Procurorul Ștefan Gigi Valentin ar fi folosit relațiile sale din administrația publică pentru a facilita întâlniri între Dumitru Daniel Learciu și mai mulți oficiali locali. Stenogramele incluse în rechizitoriul din 30 octombrie 2026 descriu discuții despre primari, președinți de consilii județene și proiecte energetice de milioane de euro.

Potrivit stenogramelor incluse în rechizitoriu, într-o conversație înregistrată pe 4 martie 2026, Learciu îi cere procurorului să stabilească o întâlnire cu Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, și vorbește despre necesitatea de a ajunge la conducerea Consiliului Județean Galați, potrivit Mediafax.

„E… toți primarii tăi, mă duc eu… fiecare poate să acceseze până în jumătate de milion de euro”, afirmă Learciu. „Gata”, răspunde procurorul, potrivit interceptării reproduse în rechizitoriu.

Discuția privea accesarea unor finanțări de către primării și dezvoltarea unor proiecte energetice, în care Learciu era interesat să se implice.

Pe 9 martie, Learciu îi relatează procurorului că discutase cu Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, și că urma să se întâlnească la Galați cu președintele CJ, Costel Fotea. „Am stabilit… am vorbit azi cu Horia Teodorescu”, spune Learciu, precizând că întâlnirea fusese programată pentru vineri.

Din declarațiile martorilor rezultă că traseul contactelor ar fi început cu procurorul Ștefan Gigi Valentin, care i-a solicitat primarului comunei Jurilovca, Eugen Ion, să intermedieze o întâlnire cu Horia Teodorescu. Acesta din urmă a confirmat în fața anchetatorilor că l-a contactat pe Costel Fotea pentru a-l primi pe Learciu. Ulterior, într-o discuție din 16 martie, Learciu povestește că întâlnirea de la Galați fusese „impecabilă”.

Potrivit relatării sale, proiectul prezentat prevedea construirea unui parc fotovoltaic cu baterii de stocare, în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro. „Cinci sute de mii de euro fiecare primărie poate să acceseze, cu titlu gratuit, fără cofinanțare”, mai afirmă Learciu în înregistrare.

Costel Fotea a confirmat anchetatorilor că l-a primit pe Learciu și că i-a contactat pe directorii Electrica Galați și Muzeului Județean de Istorie pentru a-i facilita audiențe. El a declarat că nu știe ce s-a discutat ulterior.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT