Ajutor de 2000 de euro pentru fiecare copil născut în Muntenegru. Inițiativa Băncii Centrale din Muntenegru face parte dintr-o campanie desfășurată de 23 de ani, prin care autoritățile încurajează economisirea încă de la cele mai mici vârste.
”Prin această inițiativă, care se desfășoară de aproape două decenii și jumătate, sprijinim familiile și pe cei mai tineri deponenți, încurajând în același timp economisirea, educația financiară și o atitudine responsabilă față de bani încă de la cele mai mici vârste”, a declarat Irena Radovic, guvernatoarea Băncii Centrale din Muntenegru.
Una dintre principalele condiții pentru a beneficia de ajutorul de 2000 de euro este ca bebelușul să fie născut în Muntenegru, în perioada
31 octombrie și 6 noiembrie 2026. Părinții trebuie să deschidă un cont de economii la una dintre băncile participante.
Banii sunt oferiți în mod egal de Banca Centrală a Muntenegrului și de banca comercială la care este deschis contul. Astfel, fiecare instituție contribuie cu câte 1.000 de euro.
De asemenea, banii trebuie să rămână în contul de economii timp de un an, după care părinții vor decide dacă retrag suma sau dacă păstrează economiile și continuă să depună bani în cont.
De la lansarea campaniei, 2.926 de copii din Muntenegru au beneficiat de acest program. Banca Centrală și băncile comerciale au alocat până în prezent peste 1,3 milioane de euro, scrie capital.ro.