Neacşu (PSD): Tokes face un joc personal şi unul al extremismului maghiar

Europarlamentarul Laszlo Tokes face, pe de o parte, "un joc personal", pe de altă parte "unul al extremismului maghiar", susţine deputatul Marian Neacşu, potrivit căruia manifestările acestuia "au aruncat într-o lumină negativă" relaţionările corecte între România şi Ungaria, transmite Mediafax.
Romania TV
20 sept. 2013, 17:11
Neacşu (PSD): Tokes face un joc personal şi unul al extremismului maghiar

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, deputatul Marian Neacşu, a declarat, vineri, la Alba Iulia, corespondentului Mediafax că nu i se pare normal ca un cetăţean român care a dobândit o înaltă distincţie să aibă atât de multe luări de poziţie publice atât în ţară, cât şi în afară împotriva statului român, motiv pentru care susţine retragerea Ordinului Naţional „Steaua României” europarlamentarului Laszlo Tokes.

„Din nefericire, am impresia că Laszlo Tokes face, pe de o parte, un joc personal, iar pe de altă parte un joc al extremismului maghiar. Eu sunt un om al echilibrului şi îmi plac poziţiile echilibrate, nu îmi plac extremele. Din nefericire, poziţiile domnului Tokes cu caracter extremist au aruncat într-o lumină negativă o bună parte a relaţionărilor corecte şi echilibrate dintre statul român şi statul ungar”, a afirmat Neacşu.

Întrebat dacă susţine retragerea Ordinului Naţional „Steaua României” europarlamentarului Laszlo Tokes, Marian Neacşu a răspuns afirmativ.

„Da, susţin acest gest, pentru că nu mi se pare normal ca un cetăţean român care a dobândit o înaltă distincţie a României să aibă atât de multe luări de poziţie publice şi în România, dar şi în afara ei împotriva statului român şi a cetăţenilor României”, a spus Neacşu.

Pe de altă parte, întrebat ce părere are de faptul că Iniţiativa Cetăţenească Europeană pentru protecţia minorităţilor naţionale – Minority SafePack a fost respinsă de Comisia Europeană, Neacşu a răspuns că decizia i se pare corectă.

„Cred că era o soluţie corectă. Eu cel puţin o anticipam. Sunt şi reprezentant al Parlamentului român la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Cunosc ceva mai bine problemele legate de statutul minorităţilor în Europa şi nu de puţine ori România a fost prezentată ca un exemplu pozitiv în ceea ce priveşte statutul minorităţilor”, a afirmat parlamentarul PSD.

Deputatul Marian Neacşu a participat, vineri, la Alba Iulia la Congresul Naţional al Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.

Senatorul PSD Gabriela Firea declara, joi seară, că subiectul retragerii Ordinului Naţional „Steaua României” europarlamentarului Laszlo Tokes va fi discutat în 26 septembrie, la Academia Română, când acesta va fi invitat să-şi pledeze cauza.

Gabriela Firea a precizat că va exista o adresă oficială de convocare a europarlamentarului Laszlo Tokes, care va fi transmisă de şeful Cancelariei ordinelor, pentru ca acesta să-şi pledeze cauza.

În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), că „nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”.

Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut atunci retragerea distincţiilor acordate de statul român „extremiştilor maghiari” din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes Laszlo, decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”.

La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat atunci că îl va informa în scris pe preşedintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, Ordinul Naţional „Steaua României”.

Într-un comunicat transmis, europarlamentarul Lazslo Tokes a apreciat drept „grave” şi „neadevărate” acuzaţiile că ar fi cerut protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei, iar, ulterior, că ar vrea dictat asupra Tansilvaniei, el susţinând că afirmaţiile sale au fost „denaturate într-o manieră inimaginabilă”.

El a susţinut că în data de 27 iulie, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos”, s-a referit la o autonomie funcţională şi apreciată, cea a Tirolului de Sud din Italia. Potrivit afirmaţiilor sale, în acest caz, în urma dialogul constructiv dintre Italia şi Austria, Austria a recunoscut frontierele impuse de către puterile ieşite învingătoare din cele două războaie mondiale, iar Italia a recunoscut dreptul Austriei de a supraveghea discret tot ceea ce se întâmplă în Tirolul de Sud.

„Avându-l lângă mine pe Orbán Viktor, premierul Ungariei, (…) mi s-a părut firesc să-i sugerez, să-l rog (nu pentru prima dată de altfel), să încerce construirea unui mecanism similar sau asemănător cu cel al Tirolulului de Sud – evident împreună cu România, în interesul ambelor țări, inclusiv al maghiarilor din România”, a explicat Tokes.

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, în decembrie 2009, pe europarlamentarul Laszlo Tokes cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, la 20 de ani de la Revoluţie.

Conferirea decoraţiei a fost motivată, potrivit decretului semnat de şeful statului, de împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, „în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Topul românilor care vând cel mai bine în galeriile de artă. 71.000.000 de dolari s-au încasat pe o singură creație
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cât vor fi amenzile din 2026, după creşterea punctului? Ce urmează în Codul Rutier și cum îți faci calculele corect în 2026
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Se dau 30.000 de euro românilor care se mută în acest oraș
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet