Antonie Solomon a ajuns la IPJ Dolj pentru a fi încarcerat

Senatorul PPDD Antonie Solomon, fost primar al Craiovei, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, a ajuns, vineri, îm jurul orei 21.40, la sediul IPJ Dolj, însoţit de poliţişti, pentru a fi încarcerat, el spunând că respectă decizia instanţei deşi nu-i convine, transmite Mediafax.
Romania TV
20 sept. 2013, 19:34
Antonie Solomon a ajuns la IPJ Dolj pentru a fi încarcerat

Întrebat dacă este dezamăgit de decizia instanţei, Solomon a răspuns: „Mm. Bine că s-a terminat calvarul până la urmă, de trei ani de zile tot pe drumuri, aşa că…”.

„Asta este. Respect decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă nu-mi convine, dar nu fac comentarii, aşa că o să-mi petrec o perioadă de timp la penitenciar, aici, în Craiova sau, mă rog, la Severin, nu ştiu exact unde, care e regimul de detenţie, la semi-deschis sau liber, după care o să revin lângă familie, dar nu la Primărie sau în viaţa publică. Familia mea… nu mai comentez. Mi-e dor deja de nepotul meu”, a spus Solomon cu ochii în lacrimi, după care a plecat de lângă jurnalişti.

La ora transmiterii acestei ştiri, Antonie Somolon se află în sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj.

Antonie Solomon declarase, vineri după-amiază, imediat după aflarea sentinţei, că se află în Bucureşti şi că urmează să meargă la Craiova, pentru a se preda şi a fi încarcerat.

Întrebat cum comentează decizia instanţei, Solomon a spus că nu are ce să mai comenteze, adăugând: „De ce aş mai comenta? Eu am spus că dacă 99 de persoane vinovate sunt achitate, n-am o problemă, dar dacă o singură persoană nevinovată e condamnată, e o problemă cu justiţia din ţara asta. Sunt nevinovat”, a conchis Solomon.

Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul de corupţie, potrivit unei decizii definitive luate vineri de instanţa supremă, aceeaşi pedeapsă fiind dispusă în cazul omului de afaceri Cornel Penescu.

Penescu, condamnat definitiv la închisoare cu executare în dosarul de corupţie care l-a vizat şi pe fostul primar al Craiovei Antonie Solomon, s-a prezentat, vineri seară, la arestul IPJ Argeş, însoţit de soţia, fiul şi fratele său, venind de la vila sa din Bascov.

La ieşirea din sediul IPJ Argeş, fiul lui Cornel Penescu, Andrei, nu a dorit să comenteze decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care tatăl său a fost condamnat la închisoare şi a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliştii.

Reprezentanţii IPJ Argeş au confirmat, vineri seară, că Penescu a ajuns în arestul Poliţiei judeţene şi urmează să fie condus, încătuşat şi sub escortă, la Penitenciarul Colibaşi, din oraşul Mioveni, situat la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Piteşti, închisoare unde va executa pedeapsa de trei ani de închisoare pentru dare de mită

Un complet de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a judecat, vineri, recursurile faţă de condamnările decise în 11 iulie de un complet de trei magistraţi ai aceleiaşi instanţe.

Toate recursurile inculpaţilor au fost respinse ca nefondate, astfel că Solomon, Penescu şi celelalte două persoane judecate rămân cu pedepsele dispuse anterior de ICCJ.

În 11 iulie, fostul primar al Craiovei Antonie Solomon şi omul de afaceri Cornel Penescu au fost condamnaţi de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul de corupţie.

Conform hotărârii din 11 iulie, Solomon, în prezent senator PPDD, a fost condamnat la trei ani de închisoare şi trei ani de interzicere a unor drepturi, pentru luare de mită.

ICCJ a dispus atunci condamnarea fostului primar şi la un an de închisoare pentru fals intelectual, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de închisoare şi trei ani de interzicere a unor drepturi.

Tot în cazul lui Solomon, instanţa a dispus confiscarea sumei de 50.000 de euro, reprezentând suma luată de acesta drept mită.

Cornel Penescu a primit atunci tot trei ani de închisoare cu executare, pentru dare de mită.

Dragoş George Stancu a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită. Instanţa a stabilit în cazul acestuia un termen de încercare de trei ani şi şase luni.

Gheorghiţă Pieca a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu un termen de încercare de trei ani.

Instanţa a mai dispus menţinerea sechestrului pentru suma de 50.000 de euro ridicată de procurori de la domiciliul lui Solomon, în cazul celorlalţi inculpaţi fiind ridicată măsura asiguratorie asupra bunurilor mobile şi imobile.

ICCJ mai hotărât anularea înscrisurilor falsificate, respectiv a autorizaţiei de construire nr. 303/16.03.2006 şi a procesului verbal de recepţie parţială datat 27.03.2006 întocmit de inculpatul Pieca.

În acest dosar, Antonie Solomon este acuzat că ar fi primit 50.000 de euro mită de la Cornel Penescu, acţionar principal al firmei PIC din Piteşti, pentru a-i facilita acestuia diverse servicii în Craiova.

Procesul a început la Tribunalul Argeş, iar apoi a fost strămutat la Tribunalul Galaţi, în iulie 2010, şi a ajuns la instanţa supremă în februarie 2013, după ce Solomon a devenit senator.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Filipe Coelho i-a „spulberat” recordul lui Mirel Rădoi. Borna fabuloasă atinsă de portughez la Universitatea Craiova
Capital.ro
Hainele viitorului ar putea avea ecrane tactile. Cercetătorii au creat o țesătură care afișează videoclipuri și notificări
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
MediaFlux
Cum arată casa de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău și a lui Adi Rus. Imaginile care i-au surprins pe fani: „Mobila este făcută toată la comandă”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT