Referendum pentru interzicerea exploatărilor miniere la Rășinari, Sibiu. Localnicii decid soarta unui proiect de peste 100 de milioane de euro

Locuitorii comunei Rășinari, din județul Sibiu, sunt chemați duminică, 8 noiembrie, la urne, pentru a decide dacă sunt de acord cu exploatările miniere pe raza localității. Referendumul local consultativ are loc în contextul unui proiect de peste 100 de milioane de euro pentru exploatarea unui zăcământ de roci magnezitice din zona Valea Dobra
Irina Dumitrescu
07 nov. 2026, 23:46
Referendum pentru interzicerea exploatărilor miniere la Rășinari, Sibiu. Localnicii decid soarta unui proiect de peste 100 de milioane de euro

Referendum pentru interzicerea exploatărilor miniere la Rășinari, Sibiu. Locuitorii comunei Rășinari sunt chemați duminică, 8 noiembrie, la urne. Proiectul pentru care se cere părerea populației este dezvoltat de compania românească Mineral Proiect Invest SA (MPI Magnesium), care deține din 2020 licența de explorare pentru zăcământul din zonă. Investiția presupune deschiderea unei cariere miniere, construirea unei uzine de procesare în localitatea Săliște și amenajarea unui sistem de transport al minereului pe cablu, scrie Adevarul.ro.

Valoarea inițială a investiției este estimată la aproximativ 100 de milioane de euro, însă, pe termen lung, aceasta ar putea depăși 200 de milioane de euro. Exploatarea ar urma să funcționeze cel puțin 30 de ani. Zăcământul este estimat la aproximativ 50 de milioane de tone, cu un conținut de circa 35% oxid de magneziu, un material considerat critic la nivelul Uniunii Europene și utilizat în industria auto, aerospațială, de apărare și în sectorul energiilor regenerabile.

Alegătorii vor răspunde cu „Da” sau „Nu” la întrebarea: „Sunteți de acord cu orice exploatare minieră pe raza administrativ-teritorială a comunei Rășinari?”.

Citește și: Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Caransebeş. Au ars 700 de anvelope, un autoturism şi un ATV – video

Pentru validarea referendumului este necesară participarea a cel puțin 30% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale permanente, adică aproximativ 1.290 de persoane din totalul de 4.300 de alegători.

De asemenea, voturile valabil exprimate trebuie să reprezinte cel puțin 25% din numărul alegătorilor înscriși pe liste, respectiv aproximativ 1.075 de voturi. Dacă ambele praguri sunt îndeplinite, rezultatul va fi stabilit în funcție de majoritatea voturilor valabil exprimate, conform Legii nr. 3/2000.

Primăria Rășinari a precizat că referendumul are caracter consultativ în raport cu deciziile autorităților naționale competente în domeniul exploatărilor miniere. Astfel, rezultatul va exprima oficial poziția comunității, dar nu va conduce automat la anularea unei licențe de explorare sau la interzicerea unei exploatări.

Citește și: Incendiu într-un bloc din Constanţa, explozie într-un imobil din Târgoviște VIDEO

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Primăria Rășinari i-a îndemnat pe localnici să participe la consultarea populară și să își exprime liber opțiunea.

”Dragi rășinăreni,

Primăria Comunei Rășinari vă reamintește că duminică, 8 noiembrie 2026, va avea loc referendumul local consultativ privind poziția comunității față de orice exploatare minieră pe raza administrativ-teritorială a comunei Rășinari.

Este un moment important în care fiecare cetățean cu drept de vot își poate exprima în mod liber și direct punctul de vedere asupra unei probleme care privește viitorul comunei noastre.

Vă încurajăm să participați la vot și să vă exercitați acest drept în mod responsabil, informat și fără presiuni.

Viitorul comunității se construiește prin implicarea fiecăruia dintre noi.”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ionuț Luțu omul de încredere al lui Gigi Becali. Șapte povești memorabile despre relația lor
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT