Accident feroviar grav în apropiere de Cairo, Egipt. Autoritățile anunță patru morți și 88 de răniți. Un tren s-a ciocnit de un altul, iar mai multe vagoane au deraiat. Bilanțul accidentului feroviar în Egipt este de cel puțin patru morți și 90 de răniți, potrivit The Independent.
Printre victime se află și unul dintre mecanici, a anunțat Ministerul Sănătății. Pentru transportul răniților au fost trimise 72 de ambulanțe, care i-au dus pe răniţi în trei spitale.
Accidentul a avut loc în districtul al-Ayyat, la aproximativ 52 de kilometri sud de Cairo. Unul dintre trenuri mergea spre provincia Fayoum, din sud-vest. Celălalt avea ca destinație Aswan, în sudul țării.
Echipele de intervenție și macaralele au ajuns la fața locului pentru a degaja resturile. Autoritatea Feroviară Egipteană vrea să reia circulația cât mai repede.
Cauza accidentului nu se cunoaște încă, președintele Abdel Fattah al-Sisi a cerut autorităților să cerceteze împrejurările care au dus la această tragdie şi să fie trași la răspundere toți cei care se dovedesc vinovați de neglijență.
„Urmăresc cu mare îngrijorare urmările accidentului feroviar”, a transmis președintele. El a adresat condoleanțe familiilor celor decedaţi și le-a urat însănătoșire grabnică răniților.
Egypt: A train crash/collide in El Ayyat, Giza Governorate, has killed 4 people and injured at least 88.
Authorities said a Giza–Fayoum train crashed into the rear of another service traveling from Cairo to Aswan. https://t.co/9Yj1t13RVH
— GeoTechWar (@geotechwar) November 8, 2026
Din păcate, nu este primul accident din zonă. În septembrie, tot în al-Ayyat, două trenuri de marfă s-au ciocnit, dar atunci doar mecanicul și ajutorul său au fost răniți.
Reţeaua feroviară egipteană, cea mai veche din Africa şi Orientul Mijlociu, are o lungă istorie de accidente, printre care şi cel în care un tren a pierdut controlul în timp ce se apropia de gara principală din Ramses, provocând un incendiu. Atunci, au murit 25 de persoane.
Un alt accident din 2017 a avut loc pe drumul spre Alexandria, când un tren a deraiat şi s-a ciocnit frontal cu un alt tren, provocând moartea a peste 40 de oameni.
Districtul în care a avut loc coliziunea de duminică este legat și de cel mai grav dezastru feroviar din istoria Egiptului. În februarie 2002, un tren de pasageri plecat de la Cairo spre sud a luat foc imediat după al-Ayyat. Peste 360 de oameni au murit atunci.
