O femeie însărcinată a rămas blocată în traficul din Iași în drum spre maternitate, după ce i s-a rupt apa. Doi polițiști locali au escortat-o de urgență la spital

O femeie însărcinată, în vârstă de 34 de ani, a ajuns în siguranță la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași cu ajutorul a doi polițiști locali, după ce mașina în care se afla împreună cu soțul ei a rămas blocată în traficul de dimineață.
Bianca Bocioacă
08 nov. 2026, 21:44
O femeie însărcinată a rămas blocată în traficul din Iași în drum spre maternitate, după ce i s-a rupt apa. Doi polițiști locali au escortat-o de urgență la spital
O femeie însărcinată a rămas blocată în traficul din Iași

Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 6 noiembrie 2026. Femeia și soțul ei au plecat din comuna Țibana, județul Iași, către Spitalul „Cuza Vodă”, după ce au apărut primele semne ale nașterii. Pe traseu, însă, cei doi au fost prinși în traficul aglomerat, iar bărbatul nu a mai putut înainta cu mașina.

Văzând că timpul este important pentru siguranța soției sale și a copilului, acesta a observat un echipaj al Poliției Locale și a coborât din autoturism pentru a le cere ajutorul agenților.

Polițiștii locali Ștefan Moșuc și Victor Andrei se aflau în zona podului Cerna, care face legătura între cartierele Alexandru cel Bun și Mircea cel Bătrân, unde dirijau circulația în fiecare dimineață.

Citește și: Duminică neagră pe şosele. Accident cu 5 victime în Dâmboviţa, motociclist acroşat de autobuz la Sibiu, ATV în prăpastie în Prahova

Ștefan Moșuc a povestit că bărbatul a venit panicat la echipaj și le-a explicat că soția sa este însărcinată, că i s-a rupt apa și că trebuie să ajungă cât mai repede la maternitate.

„Era undeva în jurul orei 08:40. Ne aflam în intersecția de la podul Cerna. Dirijam circulația, cum facem în fiecare dimineață. Ne apropiam de finalizarea programului de dirijat, când trece aglomerația.

Deodată, din coloană a coborât un bărbat din mașina sa și a venit panicat la noi să ne ceară ajutorul. Acesta a precizat că soția sa se află în mașină, este însărcinată, i s-a rupt apa și trebuie să ajungă de urgență la Spitalul «Cuza Vodă».

Imediat, nu am mai stat pe gânduri. I-am spus că îl vom conduce noi până la spital, fiind o urgență. S-a urcat în mașină și am plecat spre spital, cu luminile aprinse. A trebuit să ajungem imediat”, a declarat Ștefan Moșuc, polițist local din Iași.

Cei doi polițiști au pornit imediat către spital, folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialei pentru a-i escorta pe cei doi soți prin traficul aglomerat. În doar câteva minute, familia a ajuns la maternitate, unde femeia a fost preluată de urgență de cadrele medicale.

Ulterior, polițistul local a aflat mai multe detalii despre drumul dificil pe care cei doi îl parcurseseră din localitatea Țibana. Potrivit acestuia, soțul femeii i-a povestit că nu se așteptau ca nașterea să înceapă în acea zi și că, înainte de a pleca spre Iași, a încercat să obțină ajutor prin apelarea numărului de urgență 112.

Citește și: Andrada, o tânără de 21 de ani, a fost găsită moartă într-un apartament închiriat în regim hotelier, în Râmnicu Vâlcea

Bărbatului i s-ar fi transmis că nu erau disponibile ambulanțe în acel moment. Speriat de situație, acesta a decis să își ducă soția cu mașina personală la maternitate. Deși a reușit să parcurgă rapid drumul până la intrarea în oraș, traficul de pe străzile din Iași a întârziat considerabil deplasarea.

„Am ajuns în siguranță la Maternitatea «Cuza Vodă», iar femeia a fost preluată de medici de urgență. Soțul ne-a povestit ulterior că este din Țibana și nu se așteptau că în ziua respectivă se va întâmpla.

A început nașterea și a sunat la 112, dar i s-a spus că, în momentul respectiv, nu sunt ambulanțe disponibile. Acesta s-a panicat, s-a urcat cu soția în mașină și a plecat de urgență spre Iași. Doar că, fiind dimineață, era foarte aglomerat în trafic. Până în oraș, a precizat că a circulat rapid, dar pe străzile din Iași a durat foarte mult. Trecuse deja mai mult de o oră de când plecase de acasă.

Ne-a mulțumit pentru tot, iar noi i-am urat să fie sănătoși. Ce pot să spun? Am fost la locul potrivit, în momentul potrivit”, a mai precizat polițistul local Ștefan Moșuc.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Fața nevăzută a lui Assad Al-Hamlawi, dezvăluită chiar de fratele său: „Nu mi-am imaginat niciodată!”. Exclusiv.
Capital.ro
România ar putea scăpa de perspectiva negativă a ratingului de țară în 2027. Alexandru Nazare anunță condițiile pentru o evaluare mai bună
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Putin nu vrea Europa la masa negocierilor pentru pace. Rusia amenință trupele străine cu atacuri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT