Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost găsit fără viață la periferia municipiului Codlea, județul Brașov, după ce familia a cerut ajutorul polițiștilor. Aceștia fuseseră anunțați că băiatul ar fi trimis un mesaj telefonic din care reieșea intenția de a-și pune capăt zilelor.
Incidentul a avut loc în seara zilei de duminică, 8 noiembrie. În jurul orei 20.00, Poliția Municipiului Codlea a fost sesizată telefonic de o persoană care a semnalat dispariția fiului său, în vârstă de 19 ani, după ce acesta ar fi transmis mesajul respectiv.
Polițiștii au început imediat verificările și operațiunile de căutare, reușind să îl găsească pe tânăr la marginea unei păduri din apropierea orașului. Echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul.
Trupul neînsuflețit al tânărului de 19 ani a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov, unde va fi efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei exacte a morții.
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a transmis că ancheta este în desfășurare, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.
„În prezent, polițiștii efectuează acte de cercetare penală, sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se clarifica toate aspectele de interes. Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile.
Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare. Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere”, arată IPJ Brașov.