Val de ironii pe internet după ce un bucureștean a oferit 5.000 de euro pentru renovarea unui apartament cu 3 camere: „Practic, vrei gratis”/”Cu banii ăștia, fă-l tu!”

Renovarea completă a unui apartament cu trei camere în București, cu un buget de numai 5.000 de euro, a stârnit un val de reacții pe grupurile dedicate construcțiilor. În timp ce proprietarul caută o echipă dispusă să preia lucrarea, meseriașii și alți internauți susțin că suma este mult prea mică pentru prețurile actuale.
Oana Anghel
11 nov. 2026, 14:31
Val de ironii pe internet după ce un bucureștean a oferit 5.000 de euro pentru renovarea unui apartament cu 3 camere:

O renovare făcută de la zero poate ajunge la 15.000-30.000 de euro sau chiar poate depăși acest prag, în funcție de lucrări și de calitatea materialelor.

Scumpirea materialelor și a manoperei din ultimii ani a transformat renovarea unui apartament vechi într-o investiție considerabilă. În București și Cluj-Napoca, modernizarea unei locuințe de 50-70 de metri pătrați poate presupune cheltuieli de zeci de mii de euro, iar găsirea unor muncitori calificați disponibili a devenit tot mai dificilă, scrie adevarul.ro

Cât costă renovarea unui apartament cu două sau trei camere

Din discuțiile purtate pe forumuri și grupuri de specialitate reiese că o renovare completă poate porni de la 15.000 de euro atunci când proprietarul lucrează cu meseriași independenți. Tarifele pot ajunge până la 50.000 de euro dacă proprietarul apelează la firme specializate, proiecte de amenajare și mobilier realizat integral pe comandă.

Subiectul a fost readus în atenție de o postare pe grupul de Facebook „Caut Meseriași, Construcții, Renovări & idei amenajări România”.

„Bună seara! Caut echipă de renovat total apartament cu 3 camere în București, buget 5.000 de euro”, a scris proprietarul.

Citeste si Apartamentele cu balcoane închise fără autorizație ar putea scăpa de supraimpozitare. Ministrul Dezvoltării promite că va analiza schimbarea legii

Postarea a fost urmată de un val de comentarii, multe dintre ele ironice.

„Practic vrea gratis… costul vieții în România este ca în Vest…”, a reacționat un internaut.

„Cu 5.000 euro fă-l tu dacă ai făcut preț”, a afirmat un altul.

Un meseriaș a povestit că a încasat 16.000 de euro numai pentru manopera unui apartament cu trei camere, renovat luna trecută.

„La bugetul acesta vă recomand să stați liniștit. Vă bateți joc de banii și apartamentul dumneavoastră, sincer vorbind. Am renovat luna trecută apartament cu 3 camere, 16.000 euro numai manopera. 4.000 a fost doar instalația electrică. Gresie, faianță, parchet, instalație sanitară, două mâini glet, lavabilă, glafuri etc. E 200 lei mp montaj gresie. Fă calculul”, a explicat acesta.

„Păi să presupunem că ai muncit 30 de zile! 16.000 împărțit la 30 zile egal 533 de euro pe zi adică în jur de 2.800 lei. Adică cât salariu minim net pe economie ai luat pe zi! Ți se pare normal? Împarte la 3 meseriași buni și nu o să ți se mai pară așa mult. Astea sunt scorurile la București”, a comentat cineva.

Cât a costat renovarea unui apartament cu două camere în 2021

Discuția a readus în atenție și experiențele celor care au trecut deja printr-o renovare. Un proprietar a povestit că a plătit 20.000 de euro pentru un apartament cu două camere, în 2021, fără să renoveze baia.

Citeste si Reguli importante pentru românii care locuiesc la bloc. În ce condiții pot fi penalizați dacă nu-și plătesc întreținerea

„20.000 euro m-a costat renovarea unui apartament de 2 camere (materiale + manoperă), fără să se atingă de baie, sanitare, etc. în 2021. Din ăștia, manopera a fost în jur de 6.000 euro pe vremea aia, fără electrică și termică, aia am făcut-o eu. Baia se ia separat”, a precizat acesta.

Costurile nu sunt generate doar de finisajele vizibile. În cazul apartamentelor vechi, lucrările încep cu decopertarea finisajelor, evacuarea molozului și demontarea elementelor uzate, după care urmează refacerea instalațiilor electrice și sanitare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Fotbalistul uriaș din Italia care anunță plecarea lui Chivu de la Inter: „Nu merită persoane autentice loiale”
Capital.ro
Cutremur la STB! 796 de angajați riscă să rămână fără loc de muncă. Printre ei, șoferi și vatmani
Playtech.ro
Unde va ninge în minivacanța de 1 Decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mesajul transmis de Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu după ce o angajată și-a pierdut viața. Daniela avea doar 56 de ani
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Salariații ar putea scăpa de plata CASS pentru venituri suplimentare. Ce prevede noul proiect depus în Senat
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România