Alertă în SUA. Toate zborurile au fost suspendate din cauza unui blocaj al sistemului de comunicații./Unele curse au fost reluate, însă întârzierile și anulările continuă

Administrația Federală a Aviației (FAA) din SUA a suspendat vineri, 13 noiembrie, toate decolările la nivel național „din cauza unor circumstanțe extraordinare și din motive de siguranță”.
Giorgiana Amarie
14 nov. 2026, 08:30
Alertă în SUA. Toate zborurile au fost suspendate din cauza unui blocaj al sistemului de comunicații./Unele curse au fost reluate, însă întârzierile și anulările continuă

În urma unor probleme de comunicații la centrele de control al traficului aerian, toate decolările din SUA au fost suspendate, notează Reuters.

Ulterior, spațiul aerian al SUA a fost redeschis în cursul serii de vineri, iar secretarul american al Transporturilor, Sean Duffy, a anunțat că plecările vor fi reluate treptat și că va dura ceva timp până când companiile aeriene își vor restabili operațiunile normale.

Directiva, emisă de Centrul de Comandă al FAA, a intrat în vigoare vineri, 13 noiembrie, la ora 15:54, ora Coastei de Est a SUA (22:54, ora României), și a rămas în vigoare până la ora 23:30, ora Coastei de Est (14 noiembrie, 06:30, ora României).

„Din cauza unor circumstanţe extraordinare şi din motive de siguranţă. Atenţie, toţi operatorii de aeronave: la ordinul Centrului Federal de Comandă a Aviaţiei, toate aeroporturile sunt blocate la sol. Toate zborurile de plecare trebuie să rămână blocate la sol până la o notificare ulterioară. Zborurile internaţionale de sosire vor fi gestionate de la caz la caz”, a transmis FAA.

Totodată, potrivit FAA, măsura a fost luată din cauza unei „întreruperi succesive a frecvențelor de comunicații”.

Citește și: Cine ar putea fi următorul președinte al SUA după Donald Trump. Patru politicieni americani, cotaţi cu cele mai mari şanse

Mii de zboruri, anulate în SUA

Mai mult de 6.600 de zboruri au fost anulate, 8.600 au înregistrat întârzieri, iar alte 1.500 au fost anulate pentru duminică, potrivit FlightRadar24.

Pasagerii unui zbor American Airlines, cu plecare din Wichita către Chicago, au fost informați printr-un mesaj SMS despre suspendare. Conform AP News, problema le-a fost explicată ca fiind „condițiile traficului aerian din Chicago”.

Călătorii au fost redirecționați spre poarta de îmbarcare, iar compania i-a anunțat că nu vor primi un zbor de schimb pentru cel puțin o oră. Avionul a staționat pe pistă aproximativ o oră, după care căpitanul a anunțat că problema traficului aerian părea să fie la nivel național și că avionul se va întoarce la poarta de îmbarcare.

Citește și: Pană globală la Microsoft. Outlook și Teams nu funcționează pentru milioane de utilizatori din 74 de țări

Totodată, oficialul american a precizat că, până în prezent, nu există „nicio dovadă” că întreruperea ar fi fost cauzată de un atac cibernetic sau de un sistem de inteligență artificială defectuos, deși anchetatorii nu au exclus niciuna dintre aceste posibilități.

Este pentru a doua oară în istoria recentă a SUA când sunt suspendate la nivel național toate decolările, după atacurile din 11 septembrie 2001. Precedentul incident de acest fel a avut loc în ianuarie 2023, când FAA a oprit plecările interne pentru mai puțin de două ore.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
De cât timp nu a mai avut România atacant din top 5 campionate. Ultimul a ajuns la 30 de ani și nu a mai jucat din mai
Capital.ro
Avertisment pentru românii care au repartitoare de căldură. Ce s-ar ascunde în calculul facturilor
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România