Cine ar putea fi următorul președinte al SUA după Donald Trump. Patru politicieni americani, cotaţi cu cele mai mari şanse

Patru politicieni americani sunt deja luaţi în calcul de alegătorii americani în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2028. Este vorba despre republicanii JD Vance și Marco Rubio, respectiv democrații Jon Ossoff și Pete Buttigieg, potrivit celui mai recent sondaj Reuters/Ipsos.
Oana Anghel
13 nov. 2026, 10:43
Cine ar putea fi următorul președinte al SUA după Donald Trump. Patru politicieni americani, cotaţi cu cele mai mari şanse

Niciunul dintre cei patru nu și-a anunțat oficial candidatura, iar alegerile interne prin care cele două partide își vor desemna reprezentanții au loc abia peste mai bine de un an. Desigur, până atunci, noi nume ar putea intra în cursă, iar preferințele alegătorilor s-ar putea schimba.

Sondajul, realizat în rândul a 1.705 adulți americani, arată că 45% dintre alegătorii republicani îl consideră pe Marco Rubio un candidat prezidențial „excelent”. Aceeaşi părere o au 43% dintre republicani despre JD Vance.

În ceea ce priveşte tabăra democraţilor, 29% dintre americani ar vota cu fostul secretar al Transporturilor Pete Buttigieg și acelaşi procent cu senatorul de Georgia Jon Ossoff, potrivit Reuters.

Marco Rubio, preferat de unii republicani în detrimentul lui JD Vance

Donald Trump continuă să influențeze calculele republicanilor, care sunt împărțiți între cei care își doresc un candidat care să se delimiteze de actualul președinte și cei care preferă un politician care să-i continue direcția. Trump și-a întrebat deja aliații pe cine ar prefera între JD Vance și Marco Rubio, dar a declarat că nu este obligatoriu să susțină public un candidat.

Citeste si Crimă șocantă în SUA. Doi soți români au fost uciși de fostul ginere chiar de ziua fiicei lor. Primele imagini cu victimele

Barbara Rezner, o avocată din Florida care a votat pentru Trump la ultimele trei alegeri prezidențiale, spune că l-ar prefera pe Rubio. Ea îl consideră pe Vance prea apropiat de extrema dreaptă și de actualul președinte.

„Rubio a reușit să-și facă treaba. A rămas în afara atenției majorității oamenilor pentru că nu a făcut nimic prea de stânga, prea de dreapta sau prea nebunesc”, a declarat avocata.

Nemulțumirea americanilor față de administrația Trump este în creștere în rândul republicanilor, iar asta se datorează în principal războiului împotriva Iranului, care a dus la scumpirea carburanților. JD Vance a declarat public că înfrângerea republicanilor la alegerile pentru Congres are legătură cu acest conflict.

Un alt posibil candidat republican este guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, apreciat drept o opțiune excelentă de 32% dintre alegătorii partidului. Donald Trump Jr. și senatorul de Texas Ted Cruz au, de asemenea, susținători.

Jon Ossoff și Pete Buttigieg, printre favoriții democraților

Senatorul Jon Ossoff a atras atenția în ultimele luni prin criticile directe la adresa lui Donald Trump, pe care l-a acuzat de corupție și l-a descris drept nepotrivit pentru funcția de președinte.

Săptămâna trecută, Ossoff a câștigat cursa pentru un nou mandat de senator în Georgia, cu o diferență de 18 procente faţă de contracandidatul său. În 2024, Trump câștigase același stat cu un avans de două puncte procentuale.

Pete Buttigieg, care a candidat și la alegerile prezidențiale din 2020, este la fel de bine cotat în rândul democraților. El este însă mult mai cunoscut la nivel național decât Ossoff. Aproximativ unul din cinci democrați spune că nu a auzit niciodată de Buttigieg, în timp ce în cazul senatorului din Georgia proporția ajunge la unul din trei.

Alegătorii democrați par să prefere candidații moderați

Atât Buttigieg, cât și Ossoff sunt considerați politicieni moderați în interiorul Partidului Democrat. Această poziționare pare să fie pe placul unei părți a electoratului.

Ed Blair, un fermier pensionar din sudul statului Illinois, spune că îl apreciază mai mult pe Buttigieg.

„Prefer candidații mai moderați în detrimentul celor mai progresiști”, a explicat acesta.

Citeste si Nicușor Dan, în contextul ofertei României privind prezența militară americană: ”Cred că este echitabil ca orice militar străin care stă în România să aibă condiții similare”

Blair este reticent în privința unor schimbări majore propuse de aripa progresistă a partidului, precum extinderea sistemului federal de asigurări de sănătate Medicare la întreaga populație. El ar prefera reforme treptate, cum ar fi includerea tuturor copiilor în acest program.

Sondajul Reuters/Ipsos arată că și alți politicieni democrați sunt bine văzuți de alegători. Fostul vicepreședinte Kamala Harris, învinsă în alegerile din 2024, și guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, au obținut fiecare câte 23% dintre aprecierile care îi consideră candidați excelenți. Prin comparație, doar 15% dintre democrați o văd în acest fel pe Alexandria Ocasio-Cortez, una dintre cele mai cunoscute voci ale aripii progresiste.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Sacul lui Moș Crăciun. Ce cadouri îi pot bucura pe copii fără să cheltui o avere. Variante surprinzătoare de la 50 la 200 de lei
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașină răsturnată în Cluj, după ce un tânăr de 25 de ani a ajuns pe sensul opus și a lovit alte patru autoturisme
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România