Haos după meciul România-Polonia: Suporterii polonezi au atacat forțele de ordine. Peste 100 de persoane au ajuns la Poliție

Meciul dintre România și Polonia s-a încheiat cu incidente în afara stadionului. Suporterii echipei oaspete s-au luat la bătaie cu forțele de ordine, iar polițiștii au dus la secție 105 persoane. Cei mai mulți erau suporteri polonezi, însă printre cei reținuți s-au numărat și cinci cetățeni români.
Giorgiana Amarie
15 nov. 2026, 13:58
Haos după meciul România-Polonia: Suporterii polonezi au atacat forțele de ordine. Peste 100 de persoane au ajuns la Poliție

Conform Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, problemele au apărut după meciul dintre România și Polonia, în timpul plecării fanilor polonezi din zona Arenei Naționale.

Citește și: România – Polonia 2-1 în Liga Naţiunilor. Tricolorii, prima victorie cu Gică Hagi

Nemulțumirea a pornit de la timpul îndelungat de așteptare înainte de a putea părăsi perimetrul stadionului. Situația a degenerat după ce unii suporteri au folosit un extinctor și au aruncat cu bucăți din gardurile metalice spre jandarmi.

Pentru a opri incidentele, forțele de intervenție au fost nevoite să folosească substanțe iritant-lacrimogene. În total, 105 persoane au fost duse la secțiile de poliție, iar autoritățile au verificat implicarea acestora și au aplicat sancțiuni.

Citește și: Sindicaliștii de la metrou amenință cu greva. Când s-ar putea pune STOP circulației în subteran

„În urma verificărilor efectuate, situația măsurilor dispuse este următoarea:

-74 de persoane sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 32 din Legea nr. 4/2004, constând în opunerea cu violență față de personalul de ordine și siguranță sau față de forțele de ordine ori împiedicarea acestora de a-și exercita atribuțiile specifice în contextul desfășurării unei competiții sau al unui joc sportiv;

– O persoană este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 126/1995, privind deținerea și folosirea fără drept a articolelor pirotehnice;

– 25 de persoane nu au făcut obiectul unor măsuri legale, în urma verificărilor efectuate!”, se menționează în comunicatul transmis de Jandarmerie.