Manifestaţia de la Câmpeni, organizată de Greenpeace Ungaria

Surse din cadrul Jandarmeriei Române susțin pentru pesurse.ro că manifestația organizată la Câmpeni (jud.Alba) a fost în cea mai mare parte organizată de Greenpeace Ungaria alături de grupuri anti-proiectul minier Roșia Montană din România.
Romania TV
26 sept. 2013, 07:55
Manifestaţia de la Câmpeni, organizată de Greenpeace Ungaria

„Din cercetările noastre reiese clar faptul că cetățeni maghiari, dar și de alte naționalități au organizat și condus protestul. Cei mai mulți protestatari sunt din diverse localități din țară și București. Localnici au fost foarte puțini”, susțin surse din cadrul forțelor de ordine dispuse în număr mare în zonă după informațiile primite de la serviciile speciale.

Despre interese străine vorbeau și parlamentarii din Comisia de Control SIE după întrevederea pe tema Roșia Montană cu directorul serviciului Teodor Meleșcanu.

Primarul din Roșia Montană, Eugen Furdui, a declarat în cadrul unei intervenţii telefonice la Antena 3, că persoanele care au huiduit Comisia parlamentară aflată în Roşia Montană nu sunt din localitate, ci venite din alte părţi ale ţării.

„La Roşia Montană, membrii Comisiei parlamentare au fost primiţi în aplauze. (…) Acei protestatari care huiduie nu sunt din Roşia Montană”, a declarat primarul.

De aceeași opinie sunt și sindicaliștii din minerit din zonă care susțin că provocările vin de la grupuri organizate din Ungaria și Germania.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Leo de la Kuweit a răspuns zvonurilor despre scandalul cu Robert Lele! Manelistul a negat că ar fi existat vreun conflict între ei
Fanatik.ro
Răzvan Zăvăleanu a detaliat în direct la Fanatik SuperLiga ce înseamnă insolvența la CFR Cluj. „Dacă nu plătim, mergem în faliment!”. Exclusiv
Capital.ro
Un drept pe care multe familii nu îl cunosc. Ce pot solicita rudele după un deces, în funcție de țară
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Regulile care i-au revoltat pe angajați după reîntoarcerea la birou: „Dacă discuția e mai lungă de 5 minute, ieșiți pe hol”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a fost călcat de un camion, în Timișoara. Ar fi traversat neregulamentar
iamsport.ro
Miliardarii care ar urma să investească la un mare club din SuperLiga. Primul test adevărat
MediaFlux
Ce pensie primești dacă ai muncit 35 de ani cu un salariu de 4000 sau 5000 de lei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat