Bătaie şi împuşcături în centrul Braşovului

Doi bărbaţi au ajuns la spital, joi dimineaţă, după ce s-au luat la bătaie în faţa unui club din centrul istoric al Braşovului, iar în timpul altercaţiei unul dintre aceştia l-a împuşcat pe celălalt cu o armă cu gloanţe de cauciuc.
Romania TV
26 sept. 2013, 10:16
Bătaie şi împuşcături în centrul Braşovului

Poliţiştii au fost sesizaţi despre incident joi dimineaţă, în jurul orei 04.15. În urma cercetărilor s-a stabilit că un tânăr de 24 de ani din Constanţa şi un altul de 30 de ani din Braşov care au băut, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club de pe strada Republicii din Braşov, s-au luat la ceartă toaleta clubului.

Cei doi bărbaţi au ieşit apoi în faţa localului, unde au continuat să se certe, după care s-au luat la bătaie. Tânărul din Braşov l-a lovit cu pumnul în faţă pe celălalt, iar acesta a scos un pistol cu gloanţe de cauciuc şi a tras două focuri către adversarul său, rănindu-l uşor în zona picioarelor.

„Este vorba despre un pistol neletal, cu muniţie de cauciuc, pe care constănţeanul îl deţinea legal, însă conform legii nu avea voie să-l folosească în locuri publice şi nici să consume alcool. Arma a fost ridicată de poliţişti pentru continuarea cercetărilor, fiind găsită pe stradă abandonată de posesorul acesteia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi.

În urma conflictului, ambii bărbaţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Braşov, fiind internaţi pentru investigaţii. Cei doi tineri vor fi cercetaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, bărbatul din Constanţa va fi cercetat şi pentru infracţiuni la legea regimul armelor şi muniţiilor.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
“Îi dau 1 million de euro lui Rădoi să rămână la FCSB!”. Gigi Becali a dezvăluit culisele mega ofertei primită de antrenor din Golf 
Capital.ro
Probleme cu cartea electronică de identitate. Românii care s-au trezit blocați după și-au făcut buletin cu cip
Playtech.ro
Nou standard în construcții. Locuințele și clădirile comerciale noi din România, obligate să își producă energia, conform unei directive europene
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie și-a găsit sfârșitul după ce a mâncat același mic-dejun. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Bombă! Recep Erdogan a sunat în vestiar imediat după Turcia - România 1-0 și a transmis un singur mesaj
MediaFlux
Iranul pregătește bomba nucleară. Răsturnare de situație în războiul din Orientul Mijlociu
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj