Fostul director al RAR şi un director tehnic, deferiţi justiţiei pentru un teren supraevaluat

Fostul director al Registrului Auto Român (RAR) Ovidiu Crăpătureanu şi Flavius Câmpeanu, director tehnic la aceeaşi instituţie, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar legat de cumpărarea unui teren supraevaluat, prejudiciul fiind estimat la peste un milion de euro.
Iulian Tudor
27 mai 2013, 12:50
Fostul director al RAR şi un director tehnic, deferiţi justiţiei pentru un teren supraevaluat

Într-un comunicat de luni, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) precizează că fostul director general Oviciu Crăpătureanu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, iar directorul tehnic Câmpeanu, pentru complicitate la această infracţiune, scrie Mediafax.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 3 iunie – 16 septembrie 2008, Crăpătureanu şi Câmpeanu, sub pretextul construirii unui poligon de încercări autovehicule, au făcut demersuri pentru achiziţionarea unui teren de 536.140 metri pătraţi, situat în extravilanul comunei Roata de Jos, judeţul Giurgiu, la un preţ cu mult mai mare decât valoarea sa de piaţă, cauzând RAR un prejudiciu în cuantum de 1.076.509 de euro, reprezentând diferenţa dintre preţul de achiziţie (1.179.508 de euro) şi valoarea de piaţă a terenului (102.999 de euro) la data cumpărării.

Procurorii DNA susţin că terenul a fost cumpărat prin încălcarea procedurilor privind evaluarea ofertelor de vânzare bunuri imobile, la un preţ de 2,2 euro metrul pătrat, în condiţiile în care vânzătorul terenului anunţase public, prin mijloace de informare în masă, o ofertă de vânzare a terenului la preţul de 0,75 euro metrul pătrat.

De asemenea, arată DNA, memoriul tehnic de realizare a poligonului, semnat de inculpatul Flavisu Câmpeanu, în calitate de director tehnic, a fost întocmit nedocumentat şi nerealist, atât din punct de vedere al costurilor de amenajare, cât şi al dimensiunilor. Astfel, precizează anchetatorii, configuraţia terenului pentru construirea poligonului a fost modificată de mai multe ori pentru ca, în final, să corespundă cu suprafaţa de teren oferită spre vânzare.

Regia Autonomă Registrul Auto Român se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 1.076.509 euro, reprezentând prejudiciul adus regiei prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare a terenului.

În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând celor doi inculpaţi, mai precizează DNA.

Dosarul va fi judecat de Judecătoria Sectorului 1.

Citeşte şi Rudă de ministru şi director RAR, acuzat că face avansuri elevelor de liceu VIDEO

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
"Suedia nu e FCSB!" Marcel Pușcaș trage semnalul de alarmă: Băluță și Bancu, la națională parcă joacă alt sport
Capital.ro
Ai muncit 8 ani în grupa I sau II? Ce sumă se adaugă la pensie și ce se întâmplă cu anii suplimentari
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte