„A Cincea Mafie” îngrozeşte Italia. Cere 50 de euro pentru fiecare mort, detalii înfiorătoare din activitatea organizaţiei

O reţea mafiotă care extorca de la familiile morţilor câte 50 de euro pentru fiecare sicriu a fost luată în vizor de poliția italiană, într-un amplu plan de descinderi. Este vorba de organizaţie relativ tânără, numită "A Cincea Mafie".
Daniel Spătaru
17 nov. 2020, 10:37

Percheziţiile din zorii zilei de luni au avut loc preponderent în orașul Foggia şi au dus la arestarea a aproximativ 40 de presupuși membri ai unei organizații criminale, A Cincea Mafie, descrise de autoritățile italiene drept „inamicul public numărul unu” al țării.

Anchetatorii au recunoscut de multă vreme amenințarea celor patru grupări mafiote stabilite – Cosa Nostra din Sicilia, Ndrangheta din Calabria, Camorra din Napoli și Sacra Corona Unita din Puglia – dar au devenit din ce în ce mai preocupați de forța organizației Foggia, pe care unii au numit „a cincea mafie”.

Citeşte şi Tragedie. Moștenitoarea unei celebre fabrici de bere a murit subit, la doar 19 ani

În urma descinderilor au fost reţinuţi inclusiv liderii clanului, Federico Trisciuoglio și Pasquale Moretti, între acuzaţii aflându-se cea de cămătărie și extorcare împotriva antreprenorilor și a comercianților, inclusiv de servicii funerare.

Potrivit procurorilor, clanurile Foggia le cereau firmelor de servicii funerare să plătească o sumă de 50 euro pentru fiecare cadavru. „Mafia a reușit chiar să mituiască un angajat al administrației locale, care le furniza în fiecare zi o listă cu persoanele care au murit în oraș„, a declarat pentru The Guardian, Ludovico Vaccaro, procurorul șef din Foggia.

„A Cincea Mafie”, o organizaţie primitivă

Vaccaro a spus că activitățile de cămătărie ale clanurilor au devenit din ce în ce mai insistente în ultimele luni, șefii profitând de „dificultățile în care se află antreprenorii în timpul acestei pandemii”. Mafiotii le-au oferit împrumuturi cu dobânzi de peste 400%.

„Mafia Foggia a devenit inamicul public numărul unu al statului”, a declarat procurorul național anti-mafie, Federico Cafiero De Raho. „Dar răspunsul statului împotriva acestor șefi devine din ce în ce mai puternic”, a avertizat el.

„Mafia Foggia este relativ tânără”, a declarat Vaccaro pentru Guardian la începutul acestui an. „Clanurile care alcătuiesc această organizație sunt încorporate pe acest teritoriu de aproximativ 30 de ani. Nu le putem compara cu grupurile istorice mafiote italiene precum Cosa Nostra și ‘Ndrangheta, dar este o mafie caracterizată printr-un grad ridicat de agresivitate și violență. Este ceea ce eu numesc o mafie primitivă – una care hrănește cadavre la porci, pentru a nu lăsa urme”, a mai spus Vaccaro.

Mafia din provincia Foggia a apărut la sfârșitul anilor 1970, când șeful mafiei napoletane Raffaele Cutolo a întâlnit o delegație de infractori locali în Puglia cu scopul „angajării” lor în organizația sa și extinderea influenței sale în comerțul cu țigări în contrabandă în Balcani.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Şumudică – Mihai Stoica, schimb de mesaje incredibil după plecarea de la FCSB!
Capital.ro
Horoscopul săptămânal pentru perioada 16-22 noiembrie 2026. În timp ce alte zodii amână și găsesc scuze, acest semn zodiacal preia inițiativa
Playtech.ro
De ce tot mai mulți oameni desenează linii albe pe geamuri. Au un rol mult mai important decât pare
Adevarul
Negocieri secrete în PNL. Ce condiții pune tabăra conservatoare pentru a face pace cu Bolojan SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Ce salariu trebuie să ai și câți ani să muncești pentru o pensie de 7.000 de lei net. Calculele în funcție de venit și ce prevede legea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România