A fost aprobat vaccinul ce va fi administrat direct în trei doze, la persoanele cu vârsta de peste 12 ani. Este primul ser anti-Covid din lume, pe bază de ADN

Agenţia indiană pentru medicamente a aprobat vineri vaccinul ADN împotriva COVID-19 în trei doze produs de compania farmaceutică indiană Zydus Cadila pentru a fi folosit la adulţi şi la copiii de peste 12 ani.
Daniel Spătaru
20 aug. 2021, 21:53
A fost aprobat vaccinul ce va fi administrat direct în trei doze, la persoanele cu vârsta de peste 12 ani. Este primul ser anti-Covid din lume, pe bază de ADN

Compania Zydus Cadila a anunţat că doreşte să producă între 100 şi 120 de milioane de doze anual din vaccinul denumit ZyCoV-D şi că a început deja să facă stocuri din acest vaccin pe bază de ADN.

Compania farmaceutică Zydus Cadila, ce produce în general medicamente generice, este listată pe bursă sub denumirea Cadila Healthcare Ltd şi a aplicat pentru a obţine autorizaţia de urgenţă pentru vaccinul său ZyCoV-D la 1 iulie. Conform companiei, acest produs are o eficienţă de 66,6%, stabilită în urma unui test desfăşurat pe peste 28.000 de voluntari indieni, potrivit curentnewsbulletin.com.

ZyCoV-D este primul vaccin ADN plasmidic din lume împotriva coronavirusului. Acest vaccin foloseşte o selecţie de material genetic viral care transmite instrucţiuni fie sub forma de ADN sau de ARN pentru a produce o anumită proteină pe care sistemul imunitar o recunoaşte şi reacţionează la prezenţa ei.

Citeşte şi Riscul de afecţiuni cardiace la adulţii mai tineri după vaccinarea cu Moderna, investigat de specialişti americani

Acest vaccin, produs în colaborare cu Departamentul de Biotehnologie, este cel de-al doilea vaccin indian care obţine autorizaţie pentru a fi folosit în regim de urgenţă în India, după Covaxin, produs de Bharat Biotech.

Compania farmaceutică a anunţat în luna iulie că vaccinul său anti-COVID-19 este eficient şi împotriva mutaţiilor noului coronavirus, în special împotriva variantei Delta. Acest vaccin este administrat folosind un aplicator fără ac şi nu prin seringă.

Numărul vaccinurilor anti-COVID-19 care au autorizaţie de urgenţă pentru a fi folosite în India a ajuns la şase.

Citeşte şi Vaccin împotriva COVID-19 mai puternic, dezvoltat de cercetători. Ce conţine serul şi cum ar putea ajuta sistemul imunitar

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
A semnat cu Dinamo pe 3 ani, după ce a fost aproape de revenirea la FCSB: ”Cea mai bună alegere”
Capital.ro
Miliarde în joc: piața ambalajelor inteligente și expansiunea care nu se vede la raft
Playtech.ro
Ce salarii au nepalezii, srilankezii și indienii în țările lor. De aceea aleg să muncească în România
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trei minori și părinții lor, transportați de urgență la spital! Căruța în care se aflau a fost spulberată de o mașină, în Târgoviște
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur recunoaște: ”Mircea Lucescu mi-a mai dat câte o palmă! Tot timpul îmi spunea: «Copilul meu...»”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?