A fost descoperit autorul scrisorilor cu ricină de la Pentagon. Este un membru al Marinei SUA GALERIE FOTO

Poliţia federală americană (FBI) a arestat un fost membru al Marinei americane, suspectat că a trimis mai multor oficiali de rang înalt de la Washington scrisori susceptibile să conţină ricină, o otravă mortală pentru care nu există vreun atidot, a anunţat biroul procurorului din Salt Lake City.
Iulian Tudor
04 oct. 2018, 05:24
A fost descoperit autorul scrisorilor cu ricină de la Pentagon. Este un membru al Marinei SUA GALERIE FOTO

Un fost membru al Marinei SUA este principalul suspect în cazul scrisorilor cu ricină trimise la Casa Albă şi la Pentagon. Suspectul a fost arestat. 

William Clyde Allen III, în vârstă de 39 de ani, a fost arestat la domicliu, la Logan, în Utah, a anunţat o purtătoare de cuvânt a parchetului, potrivit news.ro.

O sursă din cadrul forţelor de ordine a declarat că Allen era vizat de o anchetă pentru că a trimis scrisori Pentagonului, între care una adresată secretarului Apărării Jim Mattis, dar şi o scrisoare adresată preşedintelui Donald Trump, susceptibilă să conţină ricină.

Oficiali americani au anunţat miercuri că au îndepărtat pista teroristă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT