A fost filmată în timp ce întreţinea relaţii intime cu doi amici, pe stradă. Răspunsul tinerei dupa ce a ajuns pe net

O tanara din Canada a devenit peste noapte vedeta pe internet, insa nu cum si-ar fi dorit, dupa ce a fost filmata in timp ce intretinea relatii sexuale cu doi amici, in plina strada.
Alina Costache
09 mai 2016, 14:33
A fost filmată în timp ce întreţinea relaţii intime cu doi amici, pe stradă. Răspunsul tinerei dupa ce a ajuns pe net

Cei trei erau in drum spre un concert al lui Wiz Khalifa, in Calgary, Canada, cand s-au oprit pe o strada putin circulata. Niciunul dintre cei tineri nu a stiut insa ca sunt filmati, iar cateva ore mai tarziu, clipul fusese deja urcat pe Reddit, de catre un utilizator anonim, scrie The Independent.

Tanara, Alexis Frulling, a recunoscut ca ea este fata din videoclip si i-a acuzat pe cei care au filmat-o ca i-au incalcat dreptul la intimitate. Frulling a primit numeroase critici, chiar si amenintari, in mediul online, asa ca si-a facut un canal pe YouTube, unde a vorbit despre incident.

„Este o prostie. Nu o sa accept sa primesc atat de multa ura din partea unor necunoscuti. Asa ca mi-am zis, da, o sa recunosc, eu sunt aia. Nu inteleg de ce lumea ma trage doar pe mine la raspundere, iar pe ei nu”, a declarat Alexis intr-un interviu acordat Vice.com.

In clipul postat pe YouTube, ea recunoaste si ca „nu sunt chiar mandra de ce am facut, dar nici nu pot spune ca mi-e rusine”.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT