A fost identificată o gaură în „scutul” de hidroxil al Pământului care pune în pericol stratul de ozon

Stratul protector de ozon – stratul din stratosferă care absoarbe radiaţiile ultraviolete dăunătoare, provenite de la Soare – are de suferit în diferite regiuni ale sale din cauza substanţelor poluante care ajung în atmosferă. Oamenii de ştiinţă au observat recent o accelerare a procesului de distrugere a stratului de ozon. Încercând să explice acest fenomen, ei au observat o gaură relativ mare în scutul natural de hidroxil – un strat de radicali liberi de hidroxil (OH) aflat în partea superioară a troposferei (stratul cel mai de jos al atmosferei şi locul unde se produc toate fenomenele meteorologice).

Acest scut de hidroxil este puternic reactiv şi majoritatea substanţelor poluante care ajung aici sunt descompuse în substanţe ce pot fi asimilate apoi de vaporii de apă şi se întorc sub formă de ploaie la suprafaţa Pământului.

Prin această gaură din scutul OH ajung în stratosferă substanţe chimice care distrug stratul de ozon. Aceste substanţe circulă direct în sus şi afectează în primă instanţă stratul de ozon de deasupra găurii din scutul de hidroxil. Apoi ele tind să se concentreze în zonele polare, unde continuă să afecteze stratul de ozon.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

‘Ne putem imagina această regiune ca pe un uriaş lift care duce direct în stratosferă’, conform Dr.-ului Markus Rex, fizician specialist în atmosferă de la Institutul Alfred Wegener.

Însă cum a apărut această gaură în scutul de hidroxil? Această gaură a apărut pentru că în troposferă, deasupra zonei tropicale a Oceanului Pacific, există foarte puţin ozon. Ozonul se formează în stratosferă sub acţiunea luminii solare, dar în troposferă el se formează în mod natural din substanţe chimice organice provenite de la vegetaţie, sau artificial, din cauza emisiilor rezultate din arderea combustibililor fosili. Iar cum scutul de hidroxil se formează prin reacţia chimică cu ozonul, în zonele în care există foarte puţin ozon, atunci şi scutul de hidroxil este foarte subţire.

Pe lângă substanţele chimice are atacă stratul de ozon, această gaură permite mai multor compuşi chimici ai sulfului să ajungă în stratosferă. Acest lucru tinde să aibă un efect de răcire asupra climei terestre, pentru că sulful reflectă o parte din lumina solară înapoi în spaţiu, şi poate astfel avea un impact major asupra climei în viitor. Dr. Rex îndeamnă la prudenţă în catalogarea acestui efect de răcire în categoria efectelor benefice.

‘Gaura din scutul de hidroxil de deasupra Pacificului reprezintă o nouă dovadă a complexităţii uriaşe a proceselor climatice. Încă nu dispunem de toate datele necesare pentru a evalua consecinţele unei creşteri a volumului de sulf care ajunge în stratosferă. Astfel (…) trebuie evitate orice manipulări, conştiente sau inconştiente ale proceselor din atmosferă pentru că ar putea avea efecte necunoscute în prezent’, a mai adăugat el.