A început festivalul de la Koln. Petrecerea va continua pâna la Postul Paştelui

Explozie de culoare pe străzile oraşului german Koln. Mii de oameni, în costume care mai de care mai stridente, s-au strâns în centrul oraşului, pentru startul sărbătorii renane, ce va continua până la începutul Postului Paştelui.
Romania TV
11 nov. 2012, 17:09
A început festivalul de la Koln. Petrecerea va continua pâna la Postul Paştelui

Aşa cum cere tradiţia, sărbătoarea a început în 11-a zi a celei de-a 11-a luni, la ora 11.11. Vizitatorii cântă şi dansează, atunci când nu sunt prea ocupaţi să bea bere.

„Este distractiv, ne bucurăm. Râdem, dansăm, cântăm. Totul face parte din carnaval”, a declarat un petrecăreţ.

Carnavalul va fi suspendat în perioada Crăciunului, după care petrecerea va fi reluată în forţă după Anul Nou. Iar punctul culminant, aşa-numitele „zile nebune”, au loc în săptămâna dinainte de postul Paştelui. Atunci străzile oraşului din sudul Germaniei vor fi invadate de care alegorice, cu vrăjitoare şi monştri. Vor fi organizate numeroase petreceri de stradă, iar barurile vor fi deschise non-stop.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
FCSB și Farul au confirmat oficial mutarea anunțată de Gigi Becali. Alibec a semnat contractul. Update exclusiv
Capital.ro
Când intră pensiile pe card în februarie 2026. CNPP a confirmat. Pensionarii sunt sfătuiți să verifice soldurile
Playtech.ro
Se schimbă legea pentru unii șoferi din România, noul certificat obligatoriu. Decizia vine de la Bruxelles
Adevarul
Jocul periculos care poate declanșa un nou conflict major. Expert: „Șansele ca Iranul să treacă pragul nuclear sunt foarte mari”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Stelei, atac necruțător: ”FCSB nu a avut adversar când a luat titlurile! Neubert e mai important decât Charalambous și Pintilii, pe el nu îl pune la punct nimeni”
MediaFlux
12 țări sunt în alertă. Risc major de accident nuclear în Ucraina, care va afecta România
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil