A murit Iolanda Malamen, scriitoare, critic de artă şi pictoriţă

La 11 octombrie 2022, s-a stins din viaţă Iolanda Malamen, prozatoare şi critic de artă, potrivit anunţului postat de Muzeul Naţional al Literaturii Române pe Facebook la 12 octombrie.

Scriitoare, critic de artă şi pictoriţă, Iolanda Malamen s-a născut la 28 aprilie 1948, la Bucureşti.

A absolvit în 1965 liceul ”A. Toma” (în prezent ”Mihai Viteazul”) din Ploieşti. A studiat, timp de doi ani şi jumătate, medicina veterinară la Iaşi (1967-1970), după care a abandonat studiile şi s-a stabilit în Bucureşti, potrivit ”Dicţionarului general al literaturii române” (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

Doliu în lumea filmului. Actiţa Angela Lansbury a murit la vârsta de 96 de ani
A debutat în revista ”Cronica” cu poezii (1967), apoi editorial, cu volumul de versuri ”Starea de graţie” (1971), urmat de ”Călătorie în natură” (1973) şi ”Pământ sub zăpadă” (1976), ”O piatră neagră pe o piatră albă” (1979), ”Floarea care merge” (1983, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti). A făcut parte din cenaclul bucureştean condus de M.R. Paraschivescu.

După o lungă pauză, a publicat volumul ”Îngerul coborât în stradă” (1997) şi ”Triumful dantelei” (1997).

A publicat şi proză: ”Eu, meseria de călău şi melancolica regină” (1997), ”Felipe şi Margherita” (2000, distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), ”Casa Verdi” (2001), ”Măcelul cămătarilor” (2002), ”Scrisoarea lui Lavoisier” (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 2004). A publicat, de asemenea, volume de dialoguri cu scriitori români, sub titlul ”Scris şi de scris”. A fost distinsă cu Medalia Academiei Femina (1999) şi cu Premiul APLER pentru jurnalism (2006).

Potrivit MNLR, cărţile ei de proză, chiar dacă uneori au trecut fără mari recunoaşteri din partea criticii literare, sunt traversate de lirism, confesiuni, angoase şi laşităţi umane, tema predilectă a scrierilor sale fiind omul cu bunele şi relele sale, cuprins de frici, păcate şi fericiri minimale.

A lăsat mai multe volume de interviuri cu scriitori şi artişti plastici, în fond o panoramă a literaturii şi artei contemporane, greu de egalat prin prisma inteligenţei întrebărilor şi profesionalismului redactării, arată MNLR. A avut mai multe expoziţii personale de pictură.

Iolanda Malamen a avut probleme cu cenzura

„În 1983, un grup de autori urma să primească Premiul Asociaţiei Scriitorilor pentru cărţi publicate în acel an. Mă aflam printre ei, pentru volumul de poezie Floarea care merge. Ne strânseserăm în fastuoasa Sală a Oglinzilor de la Casa Scriitorilor (Calea Victoriei, 115), în aşteptarea ceremoniei de înmânare a premiilor. Numai că acel ceremonial s-a transformat într-o aşteptare lungă, umilitoare şi frisonantă, fiindcă de la Cabinetul 2 nu suna telefonul care trebuia să anunţe, prin vocea vreunui culturnic de serviciu, că ceremonia putea începe. Era vorba şi de o sumă de bani importantă pentru acea vreme şi aparatul propagandistic o scotea greu din seifurile puterii. Acordul a venit într-un târziu şi premiile au fost înmânate. A fost momentul în care am luat hotărârea să nu mai public, cel puțin o perioadă, nicio carte de poezie şi niciun vers în reviste.

Anii treceau, rezistasem cu mult peste ceea ce-mi propusesem, şi, la un moment dat, recunosc, m-a cuprins panica. Scrisesem în continuare poezie în toţi acei ani şi dintr-o dată simţeam nevoia să o fac din nou vizibilă.
Cenzura dispăruse după ’90, şi culturnicii veghetori păreau înghiţiţi de valurile vremii. Privită acum, la distanţă de două decenii şi jumătate, revenirea mea literară din 1997 pare o recuperare bulimică”, a spus Iolanda Malamen.