A murit regizorul Geo Saizescu

Regizorul Geo Saizescu s-a stins din viaţă la vârsta de 81 de ani.
Filip Stan
23 sept. 2013, 20:24
A murit regizorul Geo Saizescu

Geo Saizescu s-a stins din viaţă, la vârsta de 81 de ani.

Acesta s-a născut pe 14 noiembrie 1932, în comuna Prisăceaua, județul Mehedinți, şi a fost un mare regizor, scenarist și actor român.

În cinematografia română, Geo Saizescu este un cineast singular prin consecvenţa cu care s-a consacrat comediei. Printre cele mai savuroase comedii regizate de Geo Saizescu se numără „Păcală” (1974), „Un surâs în plină vară” (1963), „Astă seară dansăm în familie” (1972) şi „Secretul lui Bachus” (1984).

La unele dintre filmele sale, Geo Saizescu a fost şi scenarist, şi actor.

De-a lungul îndelungatei sale cariere, Geo Saizescu a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi actori, între care Gheorghe Dinică, Iurie Darie, Dem Radulescu, Jean Constantin, Florin Piersic, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Emil Hossu, Stela Popescu, Maia Morgenstern, Valentin Teodosiu, Şerban Ionescu, Draga Olteanu-Matei, Dorina Lazăr etc.

Cele mai recente pelicule ale sale sunt „Iubire elenă” (2010) şi „A doua şansă” (2011). Filmul „Iubire Elenă”, o coproducţie Grecia/ România/ Italia având la bază piesa omonimă scrisă de Kostas Assimakopoulos, a avut premiera în cinematografele româneşti pe 18 mai 2012.

Din distribuţia filmului au făcut parte Maia Morgenstern, în rolul Beatricei, Mircea Rusu, în rolul lui Filipos, Georgiana Saizescu (Eleni Altamoura), Adrian Păduraru, Ileana Stana Ionescu, Eusebiu Ştefănescu, Cătălin Saizescu.

Geo Saizescu a mai regizat filme precum: Dragoste la zero grade (1964), La porţile pământului (1965),     Eu, tu, şi… Ovidiu (1978), Şantaj (1980), Grăbeşte-te încet (1981), Sosesc păsările călătoare (1984), Secretul lui Nemesis (1987), Harababura (1990) şi  Păcală se întoarce (2006).

În anul 2006, la lansarea filmului „Păcală se întoarce”, Geo Saizescu spunea că Păcală este „o chintesenţă a inteligenţei şi umorului naţional” ce înfruntă prostia omenească. În raport cu acelaşi personaj întruchipat în urmă cu 30 de ani de Sebastian Papaiani, Păcală în interpretarea lui Denis Ştefan din „Păcală se întoarce” readucea acelaşi spirit, susţinea atunci regizorul. Atunci, Saizescu visa chiar şi la un al treilea film cu acelaşi protagonist.

De asemenea, Geo Saizescu a jucat în numeroase filme, între care „S-a furat o bombă”, „Astă seară dansăm în familie”, „Păcală”, „Eu, tu şi Ovidiu”, „Saltimbancii”, „Grăbeşte-te încet”, „Şantaj”, „Buletin de Bucureşti”, „Pe malul stâng al Dunării albastre”, „Fram”, „Sosesc păsările călătoare”, „Secretul lui Bachus”, „Secretul lui Nemesis”, „Căsătorie cu repetiţie”, „Harababura”, „A doua cădere a Constantinopolului”, „Milionari de weekend” şi „O secundă de viaţă”.

După cum singur declara, şi-a iubit toate filmele, niciunul nefiind mai presus decât altul şi singurul său regret a fost acela că nu a făcut mai multe pelicule. De asemenea, Geo Saizescu a fost un pedagog renumit şi şi-a dorit mereu să împărtăşească arta cinematografică mai tinerilor săi colegi.

A scris cărţile „Jurnalul unui bătrân lup de cinema” şi „Păcală se întoarce şi.. rămâne!„.

A primit numeroase premii şi distincţii, între care şi premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Nicoleta Luciu tună și fulgeră! Cum i-a numit pe cei care inventează lucruri despre ea
Fanatik.ro
Câți bani a produs „El Clasico” Barcelona – Real Madrid 1-2. Profit uriaș făcut de catalani. Update
Capital.ro
Violența în școli poate avea rădăcini în familie. Un medic psihiatru explică: A-ți apăra copilul nu înseamnă să-i justifici orice comportament
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Rareș Bogdan și-ar fi dorit alegeri anticipate deoarece „Bolojan ar fi pierdut șefia PNL”: „Am apărat prea mulți idioți de-a lungul timpului”
wowbiz.ro
Pensiile ar putea crește cu 7,7% de la 1 ianuarie 2027. Ce spune ministrul Muncii despre indexare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorița Ioana Ciovică a încetat din viață! Mesajul emoționant transmis de fiul său
iamsport.ro
Decebal Rădulescu șterge pe jos cu vedeta Rapidului: ”Trebuie să se ducă, ce să caute?!”
MediaFlux
Sorin Grindeanu, anunț oficial despre creșterea pensiilor în 2027: E prinsă în programul de guvernare. Vești importante privind Pilonul II Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT