Ioana Tufaru se confruntă cu probleme grave de sănătate și așteaptă rezultatele unor analize medicale amănunțite. Acestea sunt esențiale pentru a afla dacă poate începe un tratament cu injecții de slăbit, o soluție disperată pentru a scăpa de kilogramele în plus și pentru a putea merge din nou normal.
Citește și: Ioana Tufaru, operată de urgență. Intervenția a durat peste trei ore, ce a pățit fiica Andei Călugăreanu
„Nu e totul bine, sunt mai multe probleme, n-o să le discutăm chiar pe toate, dar sunt probleme de sănătate, în primul rând, și la mine, și la Ionuț, și atunci ne îngreunează și faptul că, dacă vrem să muncim ceva, ne îmăiedică. Uite, chiar, de exemplu, acum am venit de la doctor. Am niște probleme la un genunchi. Mi-au zis că am gonartroză. Mi-au dat tratament. Trebuie să-mi fac. Dureri insuportabile. De stau cu calmantele în geantă.
Bineînțeles că întotdeauna mi-au zis că principala cauză și primul lucru pe care trebuie să îl fac este să mă mai compactez puțin (să mai slăbească). M-ai înțeles, dar uite am citit și eu, m-am documentat și eu, am văzut și eu pe la alte vedete, am zis că ce ar fi să încerc cu injecțiile astea care au apărut acum.
Am văzut și eu, uite, am văzut vedete care au slăbit frumos după ele și am zis ce ar fi să-mi fac. M-am dus și eu, M-am interesat dacă problemele de sănătate îmi permit, pentru că nu e chiar, știi, așa, hai să ne înțepăm.
Nu, trebuie analizat înainte, văzut, ești apt, organismul le primește cum trebuie, exact cum am făcut la vaccinul de Covid. La fel, m-am dus, mi-am făcut analize înainte să văd ce și cum și slavă cerului, pe partea asta e ok și m-au programat cam peste două săptămâni să încerc și eu cu o injecție, să vedem cum iese”, a dezvăluit Ioana Tufaru la emisiunea „Online Story by Cornelia Ionescu”.