A murit Shane MacGowan, solistul trupei The Pogues, la vârsta de 65 de ani. Mesajul sfâșietor al soției: „Sunt binecuvântată că am fost necondiționat iubită de el”

Shane MacGowan, unul dintre cei mai mari șefi de trupă din toate timpurile, a murit la vârsta de 65 de ani. O declarație a familiei a precizat că artistul a murit la 30 noiembrie, la ora 3.30 dimineața, și a fost descris ca fiind „cel mai frumos, cel mai drag și cel mai iubit dintre noi”.

Soția sa, Victoria Mary Clarke, a scris pe rețelele sociale: „Shane va fi întotdeauna lumina pe care o țin în fața mea și măsura visurilor mele și dragostea vieții mele… Sunt binecuvântată dincolo de cuvinte că l-am întâlnit și că l-am iubit și că am fost nesfârșit și necondiționat iubită de el”.

Citește și: Doliu uriaș în lumea filmului românesc! Actorul Ion Roxin a murit la vârsta de 85 de ani

Alte articole

EXCLUSIV Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova! Este al doilea lider al clanului Pian care moare în spatele gratiilor în ultimele două luni

Doliu URIAȘ în lumea artistică din România. A murit Mieluță Bibescu, regele saxofonului și al clarinetului, unul dintre cei mai iubiți muzicieni din țară

În decembrie anul trecut, Shane MacGowan a fost spitalizat cu encefalităvirală și a petrecut câteva luni din 2023 la terapie intensivă.

Artistul a căutat să aducă puterea muzicii populare irlandeze pe scena rock, iar textele sale se inspirau din literatură, mitologie și Biblie.

„A devenit evident că tot ceea ce se putea face cu un format standard de rock fusese făcut, de obicei destul de prost”, declara el pentru NME în 1983, pe când The Pogues începea să se lanseze.

„Am vrut doar să băgăm pe gâtul unui public pop o muzică care avea rădăcini şi care, în general, este mai puternică şi are mai multă furie şi emoţie reală”.

Citește și: A murit antrenorul de care se leagă cea mai mare performanță a Stelei, câștigarea CCE. Avea 80 de ani

Shane MacGowan a scris frecvent despre cultura irlandeză și naționalism și despre experiențele diasporei irlandeze, revendicând stereotipul rasist „Paddy”, sau consolidându-l, în funcție de cine îl întreba.

La începutul carierei, a cântat adesea într-un costum union jack, dar în documentarul lui Julien Temple din 2020, „Crock of Gold: A Few Rounds With Shane MacGowan”, el a declarat: „Mi-a fost rușine că nu am avut curajul să mă alătur IRA, iar Pogies a fost modul meu de a depăși acest lucru”.