A murit un mare muzician, membru fondator al trupei Jamiroquai. Avea doar 46 de ani

Toby Smith, muzician britanic, care între 1992 și 2002 a fost claviaturist al trupei Jamiroquai, a murit la doar 46 de ani. El a fost unul dintre fondatorii trupei.
Romania TV
15 apr. 2017, 15:47
A murit un mare muzician, membru fondator al trupei Jamiroquai. Avea doar 46 de ani

Toby Smith a înregistrat cu Jamiroquai primele cinci albume ale trupei, între 1992 şi 2002, care conţin numeroase hit-uri, precum „Virtual Insanity,” „Deeper Underground” sau „Space Cowboy”. Potrivit foştilor săi colegi, Toby Smith se lupta de mai multă vreme cu cancerul.

După despărţirea de Jamiroquai, Toby Smith a rămas în industria muzicală, fiind producător şi manager al mai multor artişti şi trupe.

Toby Smith era născut pe 29 octombrie 1970, la Londra.