A renunţat la salariul din Franţa pentru unul de zece ori mai mic, în România VIDEO

A renunţat la un salariu de 4.000 de euro din Franţa şi a ales să lucreze în Spitalul Marie Curie din Capitală, pe un salariu de zece ori mai mic. Este povestea incredibilă a unei doctoriţe specializată în chirurgie, care s-a întors în România pentru că vrea să salveze vieţile copiilor. Deşi prezenţa ei la spital este vitală, a avut ceva de aşteptat până a fost încadrată cu carte de muncă.
Romania TV
20 mart. 2012, 18:19
A renunţat la salariul din Franţa pentru unul de zece ori mai mic, în România VIDEO

Anca Mandache are 35 de ani. S-a specializat în străinătate în chirurgie cardiacă pediatrică, iar timp de şase ani a lucrat la o clinică din Marsilia. A aflat de povestea crâncenă de la secţia de chirurgie cardiacă a Spitalului Marie Curie, care stă închisă, pentru că nu există personal medical specializat. Aşa s-a hotărât să vină în ţară.

Numai că angajarea la spital nu a fost aşa cum şi-ar fi închipuit. A fost nevoită să aştepte câteva luni, până când Ministerul Sănătăţii a deblocat posturile, iar Ministerul Finanţelor a aprobat bugetul de salarii.

„În străinătate câştigam în jur de 4.000 de euro şi aici cred că voi primi 400 de euro. E viaţa unui copil, contează mai mult decât banii”, a spus Anca Mandache.

Medicul a fost ca o gură de aer pentru secţia de chirurgie cardiacă, pentru că ea va fi cea care va salva vieţile micuţilor cu probleme de sănătate grave.
„Orice minut înseamnă încă un caz un copil decedat, pentru că noi nu am fost gata la timpul potrivit. Totul se cuantifică în vieţi”, a spus medicul Cătălin Cîrstoveanu.

Medicii speră ca secţia să fie deschisă cât mai repede. O operaţie cardiacă ajunge la 20.000 de euro în străinătate. Din această sumă s-ar putea asigura funcţionarea secţiei pentru câteva luni, timp în care mai mulţi copii ar primi şansa la viaţă.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, ce lovitură pentru coeficientul României! Oltenii o făcură pe treabă
Capital.ro
Bani după deces. Casa de Pensii poate acorda 50%, 75% sau 100%. Cine are dreptul asupra pensiei
Playtech.ro
Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Grevă în spitalele din România. NU se vor face consultații și operații
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?