Academicianul Eugen Simion: Românii se întorc la Mihai Eminescu în a cărui poezie se regăsesc

Românii se întorc la Mihai Eminescu în a cărui poezie şi proză se regăsesc, a declarat academicianul Eugen Simion, duminică, la un eveniment de marcare a 125 de ani de la moartea poetului.
Romania TV
15 iun. 2014, 13:44
Academicianul Eugen Simion: Românii se întorc la Mihai Eminescu în a cărui poezie se regăsesc

„Românii se simt bine cu Eminescu, se întorc la acesta, ne întoarcem într-o etapă a vieţii noastre citind poezia lui Mihai Eminescu„, a declarat Eugen Simion.

El a spus că unele persoane sunt supărate pe Mihai Eminescu, pe care îl consideră un poet „depăşit” şi un prozator „nul”.

„Cei care se supără pe poporul român se supără pe Eminescu, este şi aceasta o dovadă că este un poet care ne exprimă şi ne regăsim nu numai în poezia lui, ci şi în proza lui, o proză romantică, ne regăsim în articole politice. Ce greşeală fac unii când contestă articolele politice ale lui Eminescu!”, a declarat Eugen Simion. El a adăugat că manuscrisele lui Mihai Eminescu constituie un preţios tezaur.

Actorul Dan Puric a afirmat că Eminescu este intraductibil, ceea ce înseamnă că are taină. „Poţi să trăieşti pentru a avea, poţi trăi pentru a fi şi aceasta este bine, dar poţi să trăieşti pentru a învia. Nu vi s-a părut că odată cu Eminescu am înviat?”, a spus actorul.

Potrivit acestuia, Eminescu este „omul deplin al sufletului nostru”. „Dacă sunteţi rătăciţi şi mai ales astăzi când nu mai ştim cine suntem, duceţi-vă la scrierile lui politice şi o să vedeţi acea flamă care ne arată cine suntem. Eminescu are statut trans-istoric. El este un basm, o legendă, un mit”, a opinat Puric.

El a menţionat că Eminescu este etern. „El a fost singurul care a avut curajul să ia cărămizile acestea sufleteşti ale neamului de pe câmp, humusul acesta sufletesc şi să facă zidul de apărare impenetrabil”, a declarat actorul.

Puric este de părere că în perioada comunistă poetul ar fi murit la Jilava, Piteşti, Gherla sau Aiud. „Nu mi-l închipui nici astăzi, în contemporaneitatea aceasta, când ar fi fost călcat în picioare şi i s-ar fi spus că nu este european”, a adăugat Puric.

În altă ordine de idei, la mormântul din cimitirul Bellu a avut loc o slujbă de pomenire a poetului, iar la monumentul din faţa Ateneului Român au avut loc depuneri de coroane şi flori. La Ateneul Român s-a desfăşurat un spectacol omagial.

Manifestările prilejuite de împlinirea a 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu au fost organizate de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni în parteneriat cu fundaţiile Alistar şi Dignitas.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Președintele din SuperLiga care vrea să renunțe la fotbal și să intre în politică: „Mă gândesc serios”
Capital.ro
Cum se solicită pensia pentru limită de vârstă dacă ați lucrat în mai multe state din UE. Reguli privind calculul, plata și condițiile de acordare
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România