ACCIDENT AVIATIC în Sibiu. Spitalul Militar a cumpărat piele artificială pentru pilotul rănit

Ministerul Apărării Naţionale, prin Spitalul Militar Central, a achiziţionat 4.000 cm pătraţi de piele artificială pentru operaţia la care urmează să fie supus pilotul militar care a supravieţuit accidentului aviatic de la Sibiu, căpitan-comandorul Corneliu Gabriel Titiana, informează un comunicat de presă al unităţii medicale.
Iulian Tudor
04 dec. 2014, 07:46
ACCIDENT AVIATIC în Sibiu. Spitalul Militar a cumpărat piele artificială pentru pilotul rănit

Produsul medical a fost procurat din străinătate întrucât nu se găseşte pe piaţa de profil din România.

„La acest moment, pielea artificială este la dispoziţia medicilor curanţi, momentul operator rămânând să fie stabilit ulterior, în funcţie de evoluţia stării de sănătate a pacientului”, se arată în comunicat.

Până în prezent, medicii au recurs la autotransplant în cazul pilotului, cu piele proprie, şi au folosit şi ţesuturi de la banca de piele.

Reprezentanţii Spitalului Militar precizează că în lupta pentru salvarea vieţii militarilor răniţi s-a alăturat şi Centrul de hematologie transfuzională al Ministerului Apărării, aflat în incinta Spitalului Militar, care a asigurat suportul necesar reechilibrării volemice a pacienţilor, punând la dispoziţie necesarul de unităţi de sânge şi plasmă.

Citeşte şi Fiul pilotului rănit în tragedia aviatică din Sibiu face un apel DISPERAT la oamenii care îl pot salva

Potrivit site-ului spitalului, militarii pot dona sânge pentru căpitan-comandorul Corneliu Gabriel Titian la Centrul de hematologie transfuzională, în cadrul campaniei „Sacrificiul impune respect!”, derulată de Ministerul Apărării.

„Donând sânge la Centrul de hematologie transfuzională al Ministerul Apărării Naţionale, fiecare din noi intră în lupta contracronometru pentru salvarea vieţii camaradului nostru, căpitan-comandorul Corneliu Gabriel Titiana, grav rănit în urma accidentului aviatic din 21 noiembrie, care se află internat în stare foarte gravă, în Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti. Militari ai Armatei României, haideţi să dovedim încă o dată, dacă mai era nevoie, că ştim să acordăm respectul şi preţuirea care se cuvine camarazilor noştri, răniţi sau invalizi ca urmare a participării la acţiuni militare, acţionând în solidar cu valorile fundamentale ale statului român pe care îl reprezentăm cu onoare”, mai arată sursa citată.

Directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Cristian Niţescu, declara marţi că prognosticul rămâne foarte rezervat în cazul pilotului.

Citeşte şi MĂRTURII în EXCLUSIVITATE ale martorilor TRAGEDIEI AVIATICE din Sibiu VIDEO

„Pilotul este staţionar, este pe dializă, este intubat, dar nu este bine, nici extrem de rău să ne aşteptăm la ceva în următoarele ore sau zile, sper. Nu este vorba de o insuficienţă renală. Prognosticul în cazul pilotului rămâne foarte rezervat. Este posibil să îl operăm vineri, dar numai dacă starea generală permite”, afirma atunci medicul.

Potrivit acestuia, starea celuilalt supravieţuitor, maistrul militar Valentin Bora, era marţi una bună, acesta făcând deja câţiva paşi.

Opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma prăbuşirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, pe 21 noiembrie, pe raza localităţii sibiene Mălâncrav. Elicopterul de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii se afla în misiune şi urma să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu.

Citeşte şi ELICOPTER PRĂBUŞIT SIBIU. Trei dintre militarii decedaţi au fost conduşi pe ultimul drum VIDEO

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Universitatea Craiova l-a prezentat oficial pe fundașul francez cu peste 150 meciuri la Guingamp, în Portugalia și Serbia. Update Exclusiv
Capital.ro
Obligație pentru românii care au carte de identitate. Cine sunt cei care trebuie să schimbe documentul în 15 zile. Amendă de până la 1.000 de lei pentru nerespectare
Playtech.ro
Ai plătit o factură, dar furnizorul spune că ai restanță. Documentele care te pot scuti de plată a doua oară
Adevarul
Un orădean, reținut după ce a fost filmat masturbându-se la fereastra apartamentului. Polițiștii au deschis anchetă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Damian Diniș, primarul unei comune din Hunedoara, și-a pierdut viața într-un tragic incident cu tractorul
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Un nou avantaj pentru pensionari. Casa de Pensii lansează documentele digitale: e-talonul și decizia de pensionare
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor